În 1930 Edward Weston făcea o serie cu "portrete" de ardei. Seria a cuprins vreo 30 de imagini. Dintre toate, imaginea cu numărul #30 a ajuns celebră şi a devenit, în timp, una dintre cele mai bine cotate imagini din istoria fotografiei. În ultimii ani a ajuns să se vîndă cu peste 1.6 milioane de dolari. Da... milioane, pe o fotografie! Cine e autorul şi de ce ar da cineva atîta bănet pe o singură imagine, şi aia printată doar în format 8''x10'' (aproximativ A4) ?
Autorul e unul dintre cei mai mari fotografi din toate timpurile. Bine, o să ziceţi, cam mulţi sînt "cei mai mari" fotografi. Ei bine, Weston e unul dintre cei mai mari dintre cei mari. Adică un fel de Brîncuşi în sculptura sau Van Gogh în pictură. Weston a făcut fotografie toată viaţa, de pe la 16 ani. A făcut şi multă şcoală de imagine şi, într-o vreme în care toţi fotografiau în "blur", portrete siropoase şi peisaje edulcorate el a realizat că numai stilul "sharp" poate avansa fotografia la gradul de artă. Primul pas îl făcuse Alfred Stieglitz, cu cîtiva ani înainte. Un alt nume legendar. A venit apoi Weston care, cu o tehnică superioară lui Stieglitz, s-a impus definitiv, aducînd și o viziune asupra formelor cum nu mai fusese alta pînă la el. Obiecte simple sau peisaje simple sau corpuri simple au devenit adevărate capodopere, trecute prin ochiul şi sensibilitatea lui. Ardeii lui Weston, scoicile lui, peisajele cu dune, rădăcinile, trunchiurile putrezite, peisajele industriale, toate au schimbat cursul istoriei fotografiei şi au reprezentat o cotitura din care, cei care au venit după, au fotografiat "altfel". Mişcarea pornită de Weston si cîţiva prieteni, F64, e una dintre cele mai importante din istoria fotografiei. Imaginile rezultate sînt şi astăzi, după zeci de ani, ireproşabile.
Dar Weston a mai facut ceva. Nişte nuduri extrem de frumoase. Şi de reale. Într-o lume promovînd corpul perfect, femeia "plastifiată", formele ideale (care-or fi alea?!), Weston a "venit" cu nişte nuduri din lumea de zi cu zi. I-a indignat pe mulţi (unele corpuri nu fusesera la epilat, dar lui nu i-a păsat de asta foarte tare!), mai ales cînd a pregătit un album cu aceste nuduri. Povestea acestui album e lungă şi întortocheată, editarea celor 38 de imagini luîndu-i cîţiva ani buni, în principal din cauza reţinerii editorilor de a promova astfel de imagini (publicul, de obicei, vrea nuduri de genul Playboy...). Cartea a apărut, totuşi, prin anii '50, şi nu a fost un mare succes la vremea aceea. Dar este acum! E un exerciţiu de sinceritate, în cele din urmă, pentru orice fotograf care a încercat să fotografieze nuduri. V-o recomand, în cazul în care sînteti unul dintre ei!
PS. Ardeiul de milioane poate fi văzut aici.
PS2. N-am fotografiat ardei niciodată... În schimb îmi plac scoicile foarte mult. O colecţie de scoici se află aici.
