2013 să vă aducă cît mai puțini nori, dar nu secetă :-) La Mulți Ani!
luni, 31 decembrie 2012
marți, 25 decembrie 2012
sâmbătă, 22 decembrie 2012
După 23 de ani. Am învins?
Ce coincidență sinistră și ce dramă pentru România, ca la exact 23 de ani de cînd în București începeau să moară primii demonstranți, împușcați de armată și de securiștii în civil care mișunau peste tot prin multțime, la palatul Controceni să depună jurămîntul un nou guvern comunistoid, în frunte cu Victor Ponta, gluma proastă a istoriei contemporane. Acum exact 23 de ani Bucureștiul începea să dea în clocot. Citeam zilele trecute un articol, scris de un englez, despre faptul că românii nu sînt mîndri de revoluția lor, că mai toți au îndoieli că ea a fost o revoluție adevărată. Oare? Sau mai contează cu adevărat, dacă după 23 de ani, comisia de la Veneția ne spune în față că evenimentele din vară au însemnat, la nivelul normelor democrației europene, un adevărat puci? Adica o încercare de lovitură de stat? Românii pot fi fericiți din nou: din cei 4 inși care au ieșit la vot, trei au votat cu noua putere. Unul a fost contra. Alți 6 au stat acasă. Nu-i cred nepăsători. Mai degrabă scîrbiți profund și de unii, și de alții. Oameni care poate au fost pe străzi acum 23 de ani, și-au desfăcut cămășile în fața TABurilor care treceau în viteză prin mulțime și apoi au văzut urmările: mineriade după mineriade, punctul 8 de la Timișoara luat în derîdere, aceiași siniștri comuniști luînd puterea (cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu!), veteranii partidelor istorice batjocoriți de toți neica-nimenii intrați în istoria postdecembristă cu kalashnikovul, totul într-o regie impecabilă semnată de tovarășul Iliescu. Așa că nu despre mîndria de a fi român e vorba aici, ci despre poziționarea față de evenimente, despre refuzul de a mai gira vreo putere în România, de orice culoare ar fi ea.
Ceea ce a început în forță în vară, prin loviturile sistematice (mai țineti minte, zilnice!) la adresa statului de drept din România, a căpătat aseară legitimitate deplină, cu cooperarea largă a președintelui Băsescu. Dacă acum un an Băsescu aprindea un foc de paie cu o declarație preșcolară, cum că abdicarea regelui Mihai I, în decembrie 47, a reprezentat un act de trădare a intereselor României, mă întreb oare cum ar putea fi calificată atitudinea lui din această săptamînă, cînd, după declarații de forță despre "standardele" la care trebuie să se ridice un prim-ministru, președintele-jucător, cîrmaciul care nu și-a abandonat niciodată echipajul etc, etc, s-a transformat el însuși într-un pisoiaș și l-a numit pe același jalnic personaj în fruntea guvernului?! Atunci cu plagiatul ce facem? Dar cu tonele de minciuni ? Dar cu acțiunile profund nedemocratice din ultimele luni? Dar cu competențele și măsurile economice care, luate la bani mărunți, sînt sublime, dar lipsesc cu desăvîrșire? Imaginile de aseară, de la investirea noului guvern, au fost extrem de interesante: de la zîmbete scurte pe sub mustață, marca Corleone de Teleorman, la degețelele atingînd firav Biblia pe care jurau proaspeții miniștri (fiecare cum a putut, cîte un deget, cîte două, dar maxim 3, urmate de cruci făcute în cea mai mare grabă, cu sentimentul culpabilității, căci, deh, tătucul ne privește și ce-o să zică?! dar nah, cine naiba l-a chemat aici pe Patriarh?!), pînă la accesele paranoide ale antonescului, trecînd de la veselie bruscă la mirare, supărare și iar veselie, totul sub oblăduirea rîsului larg al căpitanului definitiv eșuat.
Ce-ar mai fi de zis? Puține. Nu cred că e nevoie să fim mai disperați decît e cazul. România nu a excelat niciodată sub "domni" români. Sub nemți s-a făcut România modernă, pentru că noi nu eram în stare. Am uitat repede și acest lucru și ne-am întors la ai noștri. Măcar ei pot să ne povestească, seară de seară, la televizor, cum stă treaba cu binele și cu răul, cine e democrat și cine dictator. Mă uitam la poza asta și mă gîndeam oare ce scurtcircuite trebuie să se producă în creierul cuiva ca să confunde o perioadă de criză economică cu o dictatură?! Cum de atîția români, după ce au trecut prin lipsuri enorme pînă în '89 (aici o poveste emoționantă a unui prieten), au fost maltratați, au îndurat iadul la propriu, au ajuns să voteze și să legitimeze un astfel de guvern, cu personaje absolut sinistre și abisale în a produce rău pur?! Cărtărescu, in Orbitor 3 (o capodoperă universală, fără doar și poate), ne umezește ochii cu povestea Revoluției române. Fabulosul și realul merg mînă în mînă, într-o proză la limita fantasticului, dar, în același timp, evocînd realul trăit pe propria piele, acum 23 de ani. În unul din ultimele capitole e o imagine fantastică, de manual: după o zi infernală (cea de 22 decembrie, cu fuga ceaușeștilor) grupul de revoluționari, în frunte cu Omul-cu-două-mame, (ghiciți cine-o fi ;-)) încinge un bairam pe cinste: sarmale și cîrnați, fripturi pantagruelice, rîuri de vin, totul într-o atmosferă de victorie deplină. Lipseau femeile. Doar ea, Revoluția cea uriașă, care alergase toată ziua prin București, și acuma doarmea extenuată la parterul CCului, era disponibilă. Și cum mătărîngile erau sculate și mințile aburite, noua echipă de conducători depune jurămîntul în adîncurile Revoluției dormitînde. A doua zi se trezesc amețiți și-și dau seama: "Doamne, ce-am făcut! Am futut Revoluția română!" "Taci bă dracu'", îi aruncă altul. "Ai visat! Acuma culcă-te la loc!" Și toți își reluară horăiala. (Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa dreaptă, p440, humanitas 2007).
P.S. Nu-i așa că Ceașcă a fost cool?
Ceea ce a început în forță în vară, prin loviturile sistematice (mai țineti minte, zilnice!) la adresa statului de drept din România, a căpătat aseară legitimitate deplină, cu cooperarea largă a președintelui Băsescu. Dacă acum un an Băsescu aprindea un foc de paie cu o declarație preșcolară, cum că abdicarea regelui Mihai I, în decembrie 47, a reprezentat un act de trădare a intereselor României, mă întreb oare cum ar putea fi calificată atitudinea lui din această săptamînă, cînd, după declarații de forță despre "standardele" la care trebuie să se ridice un prim-ministru, președintele-jucător, cîrmaciul care nu și-a abandonat niciodată echipajul etc, etc, s-a transformat el însuși într-un pisoiaș și l-a numit pe același jalnic personaj în fruntea guvernului?! Atunci cu plagiatul ce facem? Dar cu tonele de minciuni ? Dar cu acțiunile profund nedemocratice din ultimele luni? Dar cu competențele și măsurile economice care, luate la bani mărunți, sînt sublime, dar lipsesc cu desăvîrșire? Imaginile de aseară, de la investirea noului guvern, au fost extrem de interesante: de la zîmbete scurte pe sub mustață, marca Corleone de Teleorman, la degețelele atingînd firav Biblia pe care jurau proaspeții miniștri (fiecare cum a putut, cîte un deget, cîte două, dar maxim 3, urmate de cruci făcute în cea mai mare grabă, cu sentimentul culpabilității, căci, deh, tătucul ne privește și ce-o să zică?! dar nah, cine naiba l-a chemat aici pe Patriarh?!), pînă la accesele paranoide ale antonescului, trecînd de la veselie bruscă la mirare, supărare și iar veselie, totul sub oblăduirea rîsului larg al căpitanului definitiv eșuat.
Ce-ar mai fi de zis? Puține. Nu cred că e nevoie să fim mai disperați decît e cazul. România nu a excelat niciodată sub "domni" români. Sub nemți s-a făcut România modernă, pentru că noi nu eram în stare. Am uitat repede și acest lucru și ne-am întors la ai noștri. Măcar ei pot să ne povestească, seară de seară, la televizor, cum stă treaba cu binele și cu răul, cine e democrat și cine dictator. Mă uitam la poza asta și mă gîndeam oare ce scurtcircuite trebuie să se producă în creierul cuiva ca să confunde o perioadă de criză economică cu o dictatură?! Cum de atîția români, după ce au trecut prin lipsuri enorme pînă în '89 (aici o poveste emoționantă a unui prieten), au fost maltratați, au îndurat iadul la propriu, au ajuns să voteze și să legitimeze un astfel de guvern, cu personaje absolut sinistre și abisale în a produce rău pur?! Cărtărescu, in Orbitor 3 (o capodoperă universală, fără doar și poate), ne umezește ochii cu povestea Revoluției române. Fabulosul și realul merg mînă în mînă, într-o proză la limita fantasticului, dar, în același timp, evocînd realul trăit pe propria piele, acum 23 de ani. În unul din ultimele capitole e o imagine fantastică, de manual: după o zi infernală (cea de 22 decembrie, cu fuga ceaușeștilor) grupul de revoluționari, în frunte cu Omul-cu-două-mame, (ghiciți cine-o fi ;-)) încinge un bairam pe cinste: sarmale și cîrnați, fripturi pantagruelice, rîuri de vin, totul într-o atmosferă de victorie deplină. Lipseau femeile. Doar ea, Revoluția cea uriașă, care alergase toată ziua prin București, și acuma doarmea extenuată la parterul CCului, era disponibilă. Și cum mătărîngile erau sculate și mințile aburite, noua echipă de conducători depune jurămîntul în adîncurile Revoluției dormitînde. A doua zi se trezesc amețiți și-și dau seama: "Doamne, ce-am făcut! Am futut Revoluția română!" "Taci bă dracu'", îi aruncă altul. "Ai visat! Acuma culcă-te la loc!" Și toți își reluară horăiala. (Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa dreaptă, p440, humanitas 2007).
P.S. Nu-i așa că Ceașcă a fost cool?
joi, 20 decembrie 2012
sâmbătă, 15 decembrie 2012
miercuri, 12 decembrie 2012
Ţara noastră-i ţara noastră, decembrie 2012
"E ţara ta, o iubeşti...
Ca pe mă-ta bă!"
Duminică mi-am petrecut sfîrşitul lumii votînd. Am făcut parte din minoritatea care a încercat să menţină România pe linia de plutire. Nu e nici un merit în a vrea asta, fiecare vrea să-i fie mai bine şi acţionează după cum îl taie capul. A vota e un lucru simplu şi fără prea mare importanţă, la prima vedere. Cum aş putea să influenţez eu cu ceva mersul lucrurilor?! Cum ar putea o picătură de apă sau parfum să schimbe duhoarea unei haznale?! Am votat duminică alături de foşti tovarăşi care se lăudau apoi, la televizor, că de cînd l-au votat pe Groza n-au lipsit niciodată de la vreo alegere şi de băbuţe stafidite, povestind, cu o geană de lumină vie în ochii albicioşi, că ele votează schimbarea, că uite-l pe Victor ce tînăr şi frumos e, că sigur el şi echipa lui or să schimbe România.
Da, or s-o schimbe! Au făcut-o deja, în numai cîteva luni. Ca şi în '46-'47 aplicăm politica paşilor mărunţi, dar deşi: azi un institut, mîine o lege, poimîine 3 ordonanţe şi tot aşa, pînă luăm toată Puterea. În tot acest timp le povestim "proştilor" din vest că de fapt noi iubim libertatea, democraţia, că aceste mici derapaje vor fi cu siguranţă corectate, că direcţia noastră e spre vest, cum de-şi mai pune cineva întrebarea asta stupidă?!, că noi nu vrem decît să corectăm greşelile vechiului regim şi tot aşa. Seara stăm la televiziunile de familie şi reinventăm stalinismul. Lumea nu ştie ce-i aia, pentru că cei buni au murit demult, iar cei noi au creierele îmbibate cu ce le servim noi. Le-am dat din '46 încoace de toate, apartamente la bloc, le-am făcut uzine, le-am făcut şcoli, i-am învăţat să citească, i-am făcut oameni. Pe cei care nu ne-au iubit i-am băgat în mină sau i-am trimis la canal. Şi uite ce lucrări frumoase au realizat şi ei! Şi anii au trecut, au apărut nişte zurbagii în '89, pletoşi, în blugi, nişte haimanale, care nu-nţelegeau oricum nimic din ce făceam noi, şi au zis că vor libertate. Ne-a stat inima-n gît pentru o clipă, e adevărat, dar pe urmă am aranjat în aşa fel încît să creadă că e de bine, că lucrurile s-au schimbat după voia lor. Le-am dat mîncare, căldură şi televizor. Că, în mare măsură, asta vroiau. Că şi bătrînul, dacă le dădea un kil de carne în plus şi două ore de teve mai mult, nu-l mai dădea nimeni jos. Ne-au mai ajutat şi minerii şi uite aşa am început o eră nouă!
Această minunată eră nouă continuă şi va mai continua multă vreme. Cu aceste alegeri securiştii şi-au betonat poziţiile, iar marii infractori au căpătat încă 4 ani de imunitate. Ura dintre români a ajuns la un nivel cum poate doar acum cîteva sute de ani, cînd moldovenii îi tăiau pe munteni, să mai fi existat. Nu, nu glumesc, încercaţi să-i spuneţi unui om simplu că greşeşte profund confundîndu-l pe Băsescu cu un tiran sau aşteptînd în continuare veşnicele pomeni care au nenorocit România. Spuneţi-i că din cauza lipsei lui de cultură politică sau cum vreţi s-o numiţi, am ajuns ruşinea Europei. N-o să vreţi să-i vedeţi reacţia: în cel mai bun caz o să vă luaţi o ditamai înjurătura, curată, neaoşă, meritată, aş zice, pentru ca i-aţi tulburat pentru o clipă seninătatea. Vă amintiţi de gospodinele care urlau din toţi plămînii în '90 "moarte intelectualilor"? Credeţi că au dispărut undeva sau că între timp s-au apucat de citit Pleşu sau Kolakowski? Nici vorbă. De ce după 23 de ani alegem securişti în loc de oameni curaţi şi competenţi, penali în loc de oameni cu bună reputaţie? România e fracturată puternic, mental, economic şi social şi aşa va rămîne, probabil, încă mulţi, mulţi ani.
Harta României e roşie de zeci de ani încoace. Doar în '96 am crezut că se poate pune cu adevărat o alta culoare pe hartă. În 2004, hulitul de azi, Băsescu, un "no name" la nivelul României de atunci, se bătea cu "El însuşi", cu "Regele", în faţa căruia tremurau toţi. Regele e azi la pîrnaie, iar cîştigătorul din 2004 a fost transformat în tiran de oamenii regelui. Revanşa e în desfăşurare. Regele nu uită umilinţa de a sta la răcoare, chiar şi cîteva luni, cu tot confortul pe care-l are. Noi toţi vom plăti cu vîrf şi îndesat îndrăzneala unor judecători adevăraţi. Cum nu vor mai fi de acum înainte! România e din nou roşie, aşa cum trebuia să fie. Cei care au votat pentru asta sînt fericiţi acum şi aşteaptă marile schimbări care nu vor întîrzia să apară. Tiranul trebuie să plece şi va pleca. Şi va plăti cu siguranţă pentru îndrăzneala lui! România va intra într-o comă prelungită, din care nici măcar asistenta Europa n-o s-o mai poată scoate.
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
PS. Ţara noastră-i ţara noastră... e o secvenţă antologică din fabulosul film al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii!
Ca pe mă-ta bă!"
Duminică mi-am petrecut sfîrşitul lumii votînd. Am făcut parte din minoritatea care a încercat să menţină România pe linia de plutire. Nu e nici un merit în a vrea asta, fiecare vrea să-i fie mai bine şi acţionează după cum îl taie capul. A vota e un lucru simplu şi fără prea mare importanţă, la prima vedere. Cum aş putea să influenţez eu cu ceva mersul lucrurilor?! Cum ar putea o picătură de apă sau parfum să schimbe duhoarea unei haznale?! Am votat duminică alături de foşti tovarăşi care se lăudau apoi, la televizor, că de cînd l-au votat pe Groza n-au lipsit niciodată de la vreo alegere şi de băbuţe stafidite, povestind, cu o geană de lumină vie în ochii albicioşi, că ele votează schimbarea, că uite-l pe Victor ce tînăr şi frumos e, că sigur el şi echipa lui or să schimbe România.
Da, or s-o schimbe! Au făcut-o deja, în numai cîteva luni. Ca şi în '46-'47 aplicăm politica paşilor mărunţi, dar deşi: azi un institut, mîine o lege, poimîine 3 ordonanţe şi tot aşa, pînă luăm toată Puterea. În tot acest timp le povestim "proştilor" din vest că de fapt noi iubim libertatea, democraţia, că aceste mici derapaje vor fi cu siguranţă corectate, că direcţia noastră e spre vest, cum de-şi mai pune cineva întrebarea asta stupidă?!, că noi nu vrem decît să corectăm greşelile vechiului regim şi tot aşa. Seara stăm la televiziunile de familie şi reinventăm stalinismul. Lumea nu ştie ce-i aia, pentru că cei buni au murit demult, iar cei noi au creierele îmbibate cu ce le servim noi. Le-am dat din '46 încoace de toate, apartamente la bloc, le-am făcut uzine, le-am făcut şcoli, i-am învăţat să citească, i-am făcut oameni. Pe cei care nu ne-au iubit i-am băgat în mină sau i-am trimis la canal. Şi uite ce lucrări frumoase au realizat şi ei! Şi anii au trecut, au apărut nişte zurbagii în '89, pletoşi, în blugi, nişte haimanale, care nu-nţelegeau oricum nimic din ce făceam noi, şi au zis că vor libertate. Ne-a stat inima-n gît pentru o clipă, e adevărat, dar pe urmă am aranjat în aşa fel încît să creadă că e de bine, că lucrurile s-au schimbat după voia lor. Le-am dat mîncare, căldură şi televizor. Că, în mare măsură, asta vroiau. Că şi bătrînul, dacă le dădea un kil de carne în plus şi două ore de teve mai mult, nu-l mai dădea nimeni jos. Ne-au mai ajutat şi minerii şi uite aşa am început o eră nouă!
Această minunată eră nouă continuă şi va mai continua multă vreme. Cu aceste alegeri securiştii şi-au betonat poziţiile, iar marii infractori au căpătat încă 4 ani de imunitate. Ura dintre români a ajuns la un nivel cum poate doar acum cîteva sute de ani, cînd moldovenii îi tăiau pe munteni, să mai fi existat. Nu, nu glumesc, încercaţi să-i spuneţi unui om simplu că greşeşte profund confundîndu-l pe Băsescu cu un tiran sau aşteptînd în continuare veşnicele pomeni care au nenorocit România. Spuneţi-i că din cauza lipsei lui de cultură politică sau cum vreţi s-o numiţi, am ajuns ruşinea Europei. N-o să vreţi să-i vedeţi reacţia: în cel mai bun caz o să vă luaţi o ditamai înjurătura, curată, neaoşă, meritată, aş zice, pentru ca i-aţi tulburat pentru o clipă seninătatea. Vă amintiţi de gospodinele care urlau din toţi plămînii în '90 "moarte intelectualilor"? Credeţi că au dispărut undeva sau că între timp s-au apucat de citit Pleşu sau Kolakowski? Nici vorbă. De ce după 23 de ani alegem securişti în loc de oameni curaţi şi competenţi, penali în loc de oameni cu bună reputaţie? România e fracturată puternic, mental, economic şi social şi aşa va rămîne, probabil, încă mulţi, mulţi ani.
Harta României e roşie de zeci de ani încoace. Doar în '96 am crezut că se poate pune cu adevărat o alta culoare pe hartă. În 2004, hulitul de azi, Băsescu, un "no name" la nivelul României de atunci, se bătea cu "El însuşi", cu "Regele", în faţa căruia tremurau toţi. Regele e azi la pîrnaie, iar cîştigătorul din 2004 a fost transformat în tiran de oamenii regelui. Revanşa e în desfăşurare. Regele nu uită umilinţa de a sta la răcoare, chiar şi cîteva luni, cu tot confortul pe care-l are. Noi toţi vom plăti cu vîrf şi îndesat îndrăzneala unor judecători adevăraţi. Cum nu vor mai fi de acum înainte! România e din nou roşie, aşa cum trebuia să fie. Cei care au votat pentru asta sînt fericiţi acum şi aşteaptă marile schimbări care nu vor întîrzia să apară. Tiranul trebuie să plece şi va pleca. Şi va plăti cu siguranţă pentru îndrăzneala lui! România va intra într-o comă prelungită, din care nici măcar asistenta Europa n-o s-o mai poată scoate.
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
duminică, 9 decembrie 2012
sâmbătă, 1 decembrie 2012
sâmbătă, 24 noiembrie 2012
joi, 22 noiembrie 2012
duminică, 18 noiembrie 2012
duminică, 11 noiembrie 2012
joi, 8 noiembrie 2012
duminică, 4 noiembrie 2012
joi, 1 noiembrie 2012
sâmbătă, 27 octombrie 2012
miercuri, 24 octombrie 2012
duminică, 21 octombrie 2012
joi, 18 octombrie 2012
luni, 15 octombrie 2012
joi, 11 octombrie 2012
duminică, 7 octombrie 2012
luni, 1 octombrie 2012
miercuri, 26 septembrie 2012
luni, 17 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)