Matei Călinescu

În aceste zile în care ecranele televizoarelor sînt inundate de portretele unui cîntăreţ născut negru şi mort alb, dispariţia lui Matei Călinescu a trecut complet neobservată în România. Buletinele de ştiri din ultimele zile au anunţat sec moartea marelui cărturar român sau nici măcar n-au făcut-o. Din aşa ceva nu se face "rating", deci n-are rost să insistăm pe subiectele care i-ar face pe români să schimbe canalul şi să caute subiecte de bîrfă mai pasionale.

Matei Călinescu a murit în America, la vîrsta de 75 de ani. Profesor universitar din 1979, în America, la Indiana University din Bloomington, Matei Călinescu a fost unul dintre cei mai mari teoreticieni şi critici literari români şi nu numai. A publicat numeroase cărţi de critică, poezie, studii, jurnale, dialoguri. Cartea sa "Cele cinci feţe ale modernităţii" se află, foarte probabil, în toate marile biblioteci ale lumii. Dar cartea care m-a impresionat cel mai mult, cu siguranţă cea mai sensibilă scriere pe care am citit-o pînă acum, este "Portretul lui M", o carte de amintiri împănată cu fragmente de jurnal, despre anii petrecuţi alături de fiul său, mort la aproape 26 de ani. Acest volum, scris în primele 40 de zile scurse de la moartea băiatului, iradiază melancolie şi împăcare, în acelaşi timp, şi-ţi arată, de fapt, care sînt adevăratele răscruci ale vieţii. Dacă ar fi scris doar această carte, Matei Călinescu ar fi fost la fel de mare. Istoria pare a se repeta şi în cazul lui, ca şi în multele cazuri de români care au făcut cariere strălucite "afară", în timp ce România e sub controlul lichelelor. Rămîne de văzut care va fi recunoaşterea finală a acestui mare şi sensibil gînditor român la el acasă. Pînă una-alta America îl recunoaşte ca una dintre cele mai şlefuite personalităţi ale vieţii sale culturale din ultimii 20 de ani.

Cărţile sale au fost publicate de editura Polirom (multe dintre ele nu mai sînt, din păcate, de găsit în librării).

PS. În Revista 22, aici, a apărut un grupaj de gînduri despre Matei Călinescu, scrise de cîțiva dintre prietenii sau cei care l-au cunoscut. Emoționant este și eseul lui Ion Vianu despre M.

Fotografia de joi - patru

Fotografia cu numărul patru a apărut astăzi pe situl Liternet, aici.

- Raze de soare şi ceaţă, Braşov, 2006 -

Sulina - festinul a luat sfîrşit

Un alt articol, despre o călătorie la Sulina, mi-a apărut la rubrica "Jurnal de călătorie" a editurii Liternet, aici.

Fotografia de joi - trei

Fotografia cu numărul trei a apărut astăzi pe situl Liternet, aici.

- O bicicletă veche de 45 de ani, într-un pod bătrîn, 2004 -

Santorini

... un lanţ de insule magnifice, binecuvîntate şi în acelaşi timp blestemate: cu un peisaj care-ţi taie răsuflarea, cu apusuri şi răsărituri de soare cum nu se pot reda nici măcar în poze (si parcă de aceea e chiar păcat să încerci să le fotografiezi), cu o arhitectură unică, de poveste, dar aflate lîngă un vulcan care le-a dat viaţă, dar le-a şi distrus aproape complet de cîteva ori în istorie, cu localnici foarte hotărîţi, dar şi cu hoarde de turişti americani şi vest europeni care vin de la mii de km depărtare înnebuniţi de "mirosul" plajelor roşii sau negre... un loc absolut special, despre care voi scrie mai multe în curînd.

Roşia Montană - interviu

Un interviu foarte tare, cu jurnalistul Liviu Mihaiu, despre subiectul Roşia Montană se găseşte aici.

Fotografia de joi - doi

Fotografia cu numărul doi a apărut aici.

- Natură moartă cu puţin usturoi, 2007 -

Cioburi de comunism românesc (#7) - Antologia ruşinii (2)

Să citim şi să ne minunăm de gîndurile cameleonilor români, morţi sau încă în viaţă. Astăzi, episodul doi din antologia domnului Virgil Ierunca, cu noi citate din maeştrii slugărniciei naţionale.

Încep cu marele critic literar, George Călinescu (n. 19 iun. 1899 Bucureşti, m. 12 mart. 1965, Bucureşti, critic, istoric literar, prozator etc, deputat de la primele alegeri de după război, 1946, pînă la moarte).

"Sute de milioane de cetăţeni ai Chinei populare construiesc socialismul, în democraţiile populare, printre care şi RPR, procesul de industrializare şi de producţie colectivă este în plin marş. Popoarele subjugate, strivite sub biciul colonial, capătă de la Uniunea Sovietică şi statele cu rînduire socialistă sprijinul moral şi material spre a se ridica. [...] Dacă un om privind cîmpurile arate cu tractoarele, fabricile, tunelurile şi şoselele asfaltate, barajul în construcţie al hidrocentralei de la Bicaz, apartamentele superbe din cartierele pentru muncitori, creşele, şcolile, spitalele, bibliotecile, institutele pentru promovarea ştiinţelor şi artelor, ar lăcrăma pentru plugul de lemn şi pentru bordei, ni s-ar părea slab la minte ca şi bietul general care zicea naiv: Contesă, asistăm la ruina unei ţări."(1958)

Într-o vreme cînd oamenii "erau tăiaţi cu ferăstrăul", Călinescu se îndrăgostise brusc de seceră şi ciocan. Superbele apartamente pe care le ridica în slăvi la vremea aceea (1958) mai există şi astăzi cu zecile sau sutele de mii, dupa cum bine ştim cu toţii. Şi la fel de bine ştim ce a însemnat şi încă mai înseamnă viaţa în ele... Călinescu a abandonat moralitatea din primii ani de venire la putere a comuniştilor. Nu a fost singurul intelectual de mare clasă care a derapat total. Alături de el au stat Arghezi, Sadoveanu, Tudor Vianu, Mihai Ralea şi mulţi alţii.

"La bunurile de îmbrăcăminte e deajuns a semnala ca va curge în 1965 o cataractă de mătăsuri, un miliard jumătate de metri. În acelaşi an, la produsele agricole sînt prevăzute zece miliarde de ouă care ar părea întinse unul lîngă altul un nemaiîntîlnit caldarîm din bucăţi de fildeş sau marmură."

Cataractele de mătăsuri şi avalanşele de ouă au curs pe toată perioada celor 45 de ani de comunism de pînă în '89. Ouălele au rămas în imaginarul politicienilor români şi după "revoluţie", nume grele din politichia românească fiind cu ele pe buze nu de puţine ori.

Povestind despre "pactul cu diavolul" făcut de intelectualii români, Nicolae Steinhardt îl aduce în discuţie pe Mihail Sadoveanu, un alt nume greu căzut în mocirlă. "Să vă relatez trei scene autentice: 1) În fastuoasa casă, fostă a lui Richard Franasovici, din strada Pitar-Moş în Bucureşti, M.S., preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale, primeşte un ziarist căruia îi acordă un interviu. Li se serveşte un uriaş platou cu sandvişuri de tot felul. Sadoveanu le mănîncă pe toate, minus unul. Pe acesta, ultimul, îl rupe în două şi-i întinde gazetarului o jumătate grăind: vezi, sînt comunist, împart frăţeşte tot ce am. 2) În altă lumină: Într-o excursie cu pluta pe Bistrita, toată lumea priveşte cu nesaţ peisajul. Sadoveanu joacă şah (ori table, nu mai ştiu) şi habar n-are de peisaj. Apoi însă scrie o admirabilă – amănunţită şi exactă – relatare a călătoriei! (ăsta-i geniul!) 3) A tradus din Psalmi cu ajutorul unui ebraist: Moses Duff. S-au împrietenit. Duff dă de înţeles că după a lui părere artistul nu trebuie să «se vîndă» politicii. Sadoveanu, atunci, îi mărturiseşte: «Ce vrei, ce vrei, ce nu face omul pentru o pîine?» «Da, Coane Mihai, zice Duff, pentru pîine da, multe – n-are încotro, dar nu pentru o felie de cozonac.» (Scenă relatată mie de doamna Valeria Sadoveanu la Văratec)."

[Zaharia Sîngeorzan, Monahul de la Rohia. N. Steinhardt răspunde la 365 de întrebări, editia a II-a, Ed. Humanitas, 1998 ]

Marin Constantin (n. 27 feb 1925, muzician si dirijor. A condus şi conduce celebrul cor Madrigal.)

"Militant neobosit pentru binele omenirii, pentru pace, un om de ştiinţă de mare capacitate, personalitate internaţională, stimată, tovarăşa Elena Ceauşescu este totodată un covîrşitor exemplu de femeie, de mamă, de profundă sensibilitate. Încerc în aceste momente un sentiment de gratitudine şi admiraţie pentru munca imensă a acestei remarcabile personalităţi a ştiinţei şi culturii româneşti în care se îmbină armonios cele mai alese însuşiri ale firii, pentru acest OM ce nu cunoaşte ca lege a vieţii decît dăruirea pentru noile scopuri umanitariste. Îi urez din suflet forţă de muncă şi tradiţionalul La Mulţi Ani."(1984)

Mă mir că nu i-a propus s-o bage în cor la cîtă sensibilitate şi talent avea tovarăşa. Oricum, frumoase gîndurile tovarăşului Constantin, mă întreb oare cîte viniluri cu dedicaţii de la muzicienii români avea tovarăşa în colecţia ei de discuri?!

"Împreună cu ansamblul artistic am străbătut lumea; am cîntat în mari săli de concerte pentru public de toate categoriile; pretutindeni, aplauzele erau însoţite de cuvintele Ceauşescu - România! Nimic mai firesc, pentru că preşedintele RSR, tovarăşul NC, mare personalitate a vieţii politice internaţionale, este mesagerul gîndurilor, năzuinţelor, speranţelor, aspiraţiilor de mai bine ale întregului nostru popor."

Uauu, întreaga planetă aplauda cu Ceausescu pe buze! Încîntător şi totodată extrem de firesc...

Petre Sălcudeanu (n. 9 sept. 1930, m. 1 nov. 2005, Prozator, redactor la Gazeta literară (1949-1950)... deputat (1992-1996), Ministru al Culturii în 1993).

"Partidul ne-a ajutat şi ne-a învăţat permanent să descifrăm, în termenii unei culturi avansate, falsa artă de adevărata artă, indiferent de cei ce bat la porţile ei. Momentul politic, ideologic şi cultural pe care îl trăim, moment de mare însemnătate, se cere tradus în viaţă prin măsurile preconizate de secretarul general al partidului şi îmbrăţişate fără echivoc de toţi oamenii de bună credinţă, în spiritul celei mai înalte exigenţe şi principialităţi. Adevăraţii comunişti, educaţi la şcoala fermă şi militantă a partidului, aflaţi cu onestitate permanentă în slujba nobilelor idealuri ce animă mersul nostru înainte, n-au de ce să se teamă de termenii clari ai îndrumării, dimpotrivă, aceşti termeni sunt necesari dezvoltării potenţialului artistic naţional, ei reprezintă un sprijin necesar."(1971)

Pentru cei care nu ştiu, anul 1971 a însemnat sfîrşitul "dezgheţului" comunist, perioada de firave libertăţi începută în 1964-1965 terminîndu-se brusc în 1971, după ce cîrmaciul s-a întors din China şi Coreea de Nord unde participase la finala olimpiadei de comunism extrem aplicat pe mase largi de oameni. Tovarăşul Sălcudeanu a fost unul dintre cei care au înţeles cu adevărat directivele partidului de la acea vreme. Era tînăr, încă, şi ager la minte. Tînăr s-a simţit şi în 1993, cînd, ministru al Culturii fiind, a încercat să aplice tezele partidului pe secretara din dotare. A fost surprins în toiul faptelor, cu pantalonii în vine...

Închei cu un citat care m-a pus pe gînduri. Complet. Dovedeşte că spălarea pe creier e adevărată. E din Valeriu Râpeanu (n. 27 sept 1931, redactor la Gazeta literară 1954-1959, redactor şef adjunct la Scînteia 1962-1970, director la Editura Eminescu 1972-1990, după revoluţie profesor la Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti).

"L-am văzut cu casca minerului, salopeta muncitorului, halatul medicului. L-am întîlnit în lanul de grîu cu secera în mînă şi la volanul tractorului. L-am urmărit suind pe schele şi coborînd în adîncul minei. L-am văzut sub soarele dogorîtor al verii şi sub rafalele de ploaie. A stat de vorbă cu aceeaşi simplitate şi cu aceeaşi deferenţă cu muncitorul, ţăranul, economistul, arhitectul, inginerul, scriitorul, artistul plastic, savantul. A fost mereu prezent şi a ascultat omul oarecare, anonimul care i s-a adresat cu inima deschisă, ştiind că ceea ce îi va spune - de la cuvîntul de mulţumire la dorinţa ca unele lucruri să meargă aşa cum ar trebui, neajunsurile să fie înlăturate - va avea ecou şi se va concretiza în măsuri ce vor face ca acest dialog să aibă eficienţa dorită."

L-am vazut şi eu, coborînd din TAB, cu căciula pe-o ureche, consultat de acelaşi medic cu care stătea de vorbă, cu 10-15 ani în urmă, plin de simplitate şi deferenţă ca apoi, imediat, să-l văd sub o ploaie de gloanţe, legat cu mîinile la spate... Între timp tovarăşul Râpeanu s-a facut "domn" şi lucrează cu tineri cărora le împărtăşeşte din experienţa sa de o viaţă.

(va urma?)

PS. Poza ataşată e făcută cînd eram în clasa a 7-a, cu un aparat Orizont.

Fotografia de joi - Liternet

Editura Liternet promovează timp de 22-25 de săptămîni cîte 6 fotografi (de luni pînă sîmbătă, fiecare expune cîte o fotografie). Am marea plăcere să vă anunț că am fost ales, pentru următoarele 20 și ceva de săptămîni. În fiecare zi de joi va apărea pe site-ul editurii cîte o imagine făcuta de mine.

Astăzi a apărut prima fotografie, o puteți vedea (și vota ;-) aici.

- Ochiul unui elefant chinuit, 2004 -

Pași prin Roma - galerie Liternet

Găsiți pe site-ul editurii Liternet, aici, articolul și galeria cu fotografiile făcute la Roma.