Casă cocoţată, Piatra Craiului, 2005

La Mulţi Ani tuturor celor care ați ajuns vreodată pe acest blog. 2011 să vă aducă inspiraţia, puterea şi dorinţa de a ajunge cît mai aproape de locul pe care-l căutaţi sau la care visaţi.

Zhuhai, China, 2009

Victoria Peak, Hong Kong, 2009

Lampă fără gaz, 2009

Copii la McDonald's Zhuhai, 2009

Renovare, 2010

Aloe vera, 2010

Înecarea lui Giuseppe, 2010

Rădăcini moarte şi pietre, 2004

Rapidul de Bucureşti, 2007

Tata, 1988

Odgoane, Grecia 2002

Cafele cu ţigări, 2008

Plimbări

- Prin Sighişoara, august 2010 -

Geometrie

Cetatea Hărman, extrem de ... matematică! (octombrie 2006). Seria completă, aici.

Baiului

- Munţii Baiului văzuţi de la cota 2000 din Sinaia, octombrie 2006 -

Băi sulfuroase

- Faţada uneia dintre clădirile în care se făceau cîndva băi sulfuroase, acum aflată într-o paragină completă, la Băile Herculane, septembrie 2010

Buchetul de flori

- Lalele de plastic uitate într-o vază, într-o clădire părăsită, din aproape părăsita staţiune Băile Herculane, septembrie 2010 -

Let's do it, Romania! After...

Nu pot ei arunca cît putem noi strînge, părea să exprime peisajul dominat de sute de saci cu gunoi strîns în numai cîteva ore ieri, din două gropi de lîngă satul Măgura. Credeam sincer că oamenii de la munte au mai mult respect pentru natură. Da' de unde? Ce-am pus ieri în saci depăşeşte orice aşteptare: sute de pamperşi uriaşi, graşi şi mustind de chimicale, sticle din cele mai felurite băuturi, de te şi întrebi cum de au ajuns berea fină, cognacul şi şampania în vîrful muntelui unde se umblă încă pe cal?!, plasticuri de toate felurile, haine, pături, moloz cît cuprinde, electrocasnice şi multe, multe alte obiecte care năpădiseră de ani buni văile din Măgura. Am fost într-un grup ce vreo 30 de oameni, la care s-au adăugat apoi mulţi alţi voluntari de la un centru de voluntariat din oraş. Primarul comunei, care s-a tot învîrtit într-un Range Rover dichisit, ne-a zis, parcă scuzîndu-se, că ei au serviciu de salubritate, dar că lumea preferă să arunce gunoiul în pădure. Or fi avînd, dar după cum arătau pădurile în care am intrat era fie prea scump la bani, fie scump la vedere. N-a apărut, desigur, nici un sătean să dea o mînă de ajutor, nu că ne-am fi aşteptat la ceva bun. Am fost însă atent monitorizaţi de doi ciobani care şi-au petrecut în bîte sîmbăta, cugetînd probabil la ondulaţiile spaţiului mioritic şi consecinţele nefaste ale parcării atîtor autoturisme în spaţiul verde al satului.

Ziua a trecut repede, iar rezultatul la final a fost unul incredibil: cele două spoturi infestate de gunoaie arătau ca la facerea lumii. Cît va dura miracolul? Cu siguranţă foarte puţin. Dar e un mic pas spre a le arăta celorlalţi (deopotrivă aruncătorilor de gunoi, dar şi finilor analişti de pe margine, care n-au participat pentru ca nu le-a permis sistemul filozofic) că în numai cîteva ore poţi realiza ceva. Efemer? Poate, dar cred că lucrurile trebuie privite mai degrabă în termeni de solidaritate, respect şi chef de a face ceva, decît în a cuantifica matematic rezultatul acţiunii de ieri. Sigur, dacă priveşti harta oficială de pe site-ul LDIR nu iese prea bine: jumate din spoturile cartografiate au rămas acolo şi vor mai rămîne multă vreme. Dar poate data viitoare în loc de cîteva zeci de mii de oameni vor ieşi mai mulţi. Civilizaţia e un cuvînt de alţii inventat şi de neaplicat la noi, încă. Dar parcă ieri, văzînd atîţia oameni băgîndu-şi mîinile în rahat, la propriu, fără să strîmbe din nas, am simţit pentru o clipă că se poate şi altfel.

Let's do it, Romania! 25 septembrie 2010

Dacă măcar o dată în ultimii ani i-ai înjurat pe nenorociţii care aruncă gunoaie în natură, pe geamurile maşinilor, pe străzi, oriunde, dacă ai simţit uneori că traversezi o groapă de gunoi şi nu o poiană, mergînd la plimbare aiurea, dacă pari să-ţi pese de ce e în jurul tău dar încă n-ai depăşit nivelul vorbelor, atunci n-ar strica să vii şi tu pe 25 septembrie la întrunirea gunoierilor amatori. N-o să se rupă spatele nimănui, va fi vreme bună, oameni faini şi gunoaie pentru toate gusturile. În definitiv ai cam uitat de România profundă, nu? Dacă nu vii... nu se supără nimeni pe tine, vizionare plăcută la film sau plimbare plăcută oriunde ai merge ca să mai uiţi de griji. Dar data viitoare cînd vei mai comenta, ai totuşi grijă să pari mai convingător ;-) Aruncă un ochi aici şi schimbă-ţi programul sîmbătă. Baftă!

Lacul Vidra (colorat)

Unul dintre cele mai frumoase lacuri artificiale din România, aflat într-o zonă încă nu foarte căutată de petrecăreţi, fotografiat aici în vara anului 2000, pe vremea cînd diapozitivele încă mai aveau un parfum inegalabil...

Mere pădureţe

În satul Măgura, septembrie 2010

Cum arată România (#16) - Lacul de acumulare Bezid

Satul Bezidu Nou a fost înghiţit de ape acum 21 de ani. Acesta era amplasat în valea unui pîrîu năzuros, care din cînd în cînd inunda zona; drept urmare marele cîrmaci a decis să facă un baraj între dealuri şi să acumuleze apele Cuşmedului într-un lac, protejînd astfel obiectivele industriale de la Fântânele. N-au mai contat cele cîteva sute de oameni, cele două biserici, catolică şi evanghelică şi mica istorie locală, interesele energetice ale patriei cereau strămutarea de urgenţă a maghiarilor din sat, mutarea lor la bloc şi pornirea turbinelor aducătoare de progres.

După 20 şi ceva de ani din cele două biserici n-a mai rămas mare lucru. Cîteva ziduri ieşind din apă, sumbre şi triste, pline de inscripţiile turiştilor de uichend. Cosmin, Dana, Ghiţă şi mulţi, mulţi tineri mîhniţi şi inutili au trecut pe aici şi au pierdut cîteva ore săpîndu-şi numele în zidurile bisericii unde, cu cîteva zeci de ani înainte, alţi oameni îşi trăiau poate, dramatic, ultimele zile din viaţă. Doar două case au rămas neatinse, fiind cocoţate ceva mai sus. Zeci de truchiuri de copaci ies din apă, creînd o imagine tulburătoare. Nu poţi ajunge la ruinele bisericii fără să dai nas în nas cu ţiganii din casele din apropiere. Par liniştiţi, dar extrem de săraci. Încearcă să-mi vîndă cîteva împletituri simple, la un preţ piperat, o reminiscenţă, poate, a vestitului obicei din zonă, de a face pălării de pai.

E luni şi malurile lacului poartă amprenta grătăriştilor din ultimele zile. Printre mormane de peturi, cutii de bere şi plasticuri de toate felurile, cîtiva "profesionişti" îşi continuă activităţile de relaxare: plajă, fripturi, pescuit, baie. Din apă răsună din cînd în cînd cuvintul cel mai popular la români. Rasteluri de lansete stau frumos aranjate pe mal, în aşteptarea marelui trofeu. Am o mică viziune cu un monstru ieşind din lac, sorbind furios apa lui şi pe cei din jur (evident fără mine) şi dezgolind vechiul sat de care nu-i mai pasă nimănui acum, nici măcar celor care concep hărţi şi trasee turistice.

Plec cu un mare gol în stomac. În orăşelul vecin, Fântânele, admir din mers uriaşa termocentrală comunistă. Fabrici şi uzine... abandonate. Pe Internet, căutînd să citesc cîte ceva despre istoria zonei, aflu despre capturile impresionante de crap şi alte rubedenii din lacul Bezid.

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!