Opreşte-te într-o zi din alergat şi priveşte mai atent în jurul tău: vei descoperi...lumea. Aşa cum ai uitat că există, poate. Sau cum nici nu ţi-ai închipuit. Lumea gesturilor tandre sau aspre, a privirilor stinghere, încîntătoare, melancolice sau de-a dreptul sfîşietoare; exuberanţa, liniştea, căutarea, plictiseala, curajul sau renunţarea, totul e în jurul tău, din belşug. Trebuie doar să-ţi iei minutul de linişte şi să priveşti din cînd în cînd spre omul de lîngă tine: dacă eşti prea vesel din fire vei vedea că nu toţi sunt la fel, o privire pierdută ar putea chiar să-ţi tulbure bine ziua în care te crezi cel mai norocos om de pe pămînt; dacă te simţi, dimpotrivă, neajutorat, vei putea descoperi că singurătatea poate fi frîntă într-o clipită; şi tot aşa, vei vedea micile detalii care pîna acum îţi scăpau sau nu te interesau prea mult. De ce ai face toate acestea, de ce ar trebui să surprinzi „intimitatea” celorlalţi? Pentru că lumea are nevoie de privirea ta îndreptată nu numai înspre tine ci şi către ea. O primă privire poate fi începutul unui lung drum. Sfîrşitul drumului ar duce la întruparea a ceea ce, formal numim, iubire şi solidaritate umană.
Expoziţia „Oamenii pe care nu-i vedem” vrea să-ţi arate puţin din ceea ce ai uitat să vezi.
