Doi cerbi la pădure, 2006

Vali de lîngă Vîlcea, 2000

Ulpia Traiana Sarmizegetusa #2, 2010

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, 2010

Ivanovo, 2007

Devălmăşia valahă

Fragmentul de mai jos face parte dintr-o epistolă pe care Constantin Dapontes (fost secretar al domnului Constantin Mavrocordat, tuns ulterior în monahism sub numele de Chesarie) o adresează marelui vornic Constantin Dudescu la 18 august 1759. Cf. Constantin Dapontes. 1759. Epistola lui Chesarie Dapontes către marele vornic Constantin Dudescu. Publicată în „Biserica ortodoxă română”. ln traducerea lui Constantin Erbiceanu 1895. An XVIII. Nr. 10. pp. 856-862, apud Călători străini prin Ţările Române. Volumul IX. 1997. pp. 383-386.

Preluat din cartea "Devălmăşia Valahă. O istorie anarhică a spaţiului românesc (1716-1828)" Autor: Bogdan Bucur.

Am venit şi eu la Târgovişte şi văzând cele de acolo iată scriu şi zic mai asemenea cu Iulius Cezar aceleaşi: am venit, am văzut, am plâns; fala universului este Ţara Românească, frumuseţea Europei este Ţara Românească... Râurile tale curgătoare de aur, câmpiile dătătoare de aur, munţii tăi foarte frumoşi şi dealurile foarte plăcute, plini de izvoare, plini de arbori, nu numai sălbatici, dar şi cultivaţi, lucru de mirare. Păduri pline de umbră, stejari prea măreţi, grădini prea mirositoare, câmpii prea desfătătoare, văi prea plăcute, râpi prea delicioase, locuri prea încântătoare, localităţi foarte măreţe, ogoarele tale prea regulate, şesurile tale foarte înflorite, pământul foarte roditor, productele foarte mănoase. Nimic nu stă neproductiv, nu se află nefolositor, nu pare a fi de prisos. Câmpiile şi munţii sunt foarte de admirat. Fala universului Ţara Românească, frumuseţea Europei Ţara Românească, râurile tale sunt vestite, iazurile tale sunt renumite. Livezile tale sunt pretutindeni, stupii tăi în tot locul, cu îmbelşugare vinurile tale, mierea ta în abundenţă şi cu prisosinţă ceara ta şi aleasă calitatea cerii tale, merele tale delicioase şi nobile vinurile tale, ca frunzele boii, ca stelele oile şi ca nisipul caii. Căprioare câte voieşti, capre sălbatice câte-ţi plac, de iepuri şi câini te saturi, urşi foarte mari, vulpi foarte frumoase şi veveriţe foarte multe... Bună-i Moldova, dar mai bună Ţara Românească. Bună-i Polonia, dar mai bună Ţara Românească. Bună-i Ungaria, dar mai bună Ţara Românească. Bun e tot pământul, dar e mai bună Ţara Românească... Fala universului Ţara Românească, frumuseţea Europei Ţara Românească, măruntaiele ei sunt adevărate saline, pântecele ei păcurărie; iar din sâni curge în adevăr miere şi lapte şi din coapsele ei apă, cu aur curat şi lucitor. Pieptul îmbrăcat cu biserici, spatele cu mănăstiri, umerii săi cu grădini, puterile ocârmuirii sunt satele şi palatele. Din frunte, ca din răsărit apare strălucitul Bucureşti – auritul Bucureşti - dulcele Bucureşti - superbul şi prea gloriosul scaun al domnilor şi prea însemnat. Gloria domnilor, Ţara Românească! Mândria grecilor, Ţara Românească, fala românilor, Ţara Românească!

Dar nenorocita Ţara Românească! Mănăstirile tale sunt acum fără călugări, călugării fără egumen, egumenii fără de Dumnezeu, Dumnezeul tău fără de răzbunare, oraşele şi satele tale [ale Ţării Româneşti] fără creştini, creştinii fără legi şi legile fără temei. Om bun nicăieri, cei răi pretutindeni, desfrânaţi aici, tâlhari acolo, nedrepţi deasupra, răpitori dedesupt, avari de-a drepta, fuduli de-a stânga, linguşitori în urmă, mincinoşi înainte, netrebnici în lăuntru, netrebnici în afară, netemători de Dumnezeu în tot locul, temători de Dumnezeu nicăieri. Invidia împărăţeşte, avariţia domneşte. Lăudăroşenia se cinsteşte, desfrânarea place. Îmbuibarea se glorifică, neruşinarea domneşte, trupul se zeifică, fecioria se dispreţuieşte, credinţa se alungă, smerenia se goneşte, adevărul nu se aude, dreptatea nu se vede, mila s-a pierdut, rugăciunea s-a uitat, postul s-a lepădat, legea a slăbit, Evanghelia a încetat, iar Scriptura toată în tine este delăsată, profeţii au murit şi tot cuvântul drept; au fugit cele bune, goale sunt cele rele şi toate rele. Gloria domnilor Ţara Românească, faima grecilor, lauda românilor Ţara Românească! Dar nenorocită Ţara Românească, unde este sfinţenia vechilor tăi arhierei? Unde măreţia domnilor tăi de mai înainte? Unde slăvirea foştilor tăi boieri? Unde unirea şi iubirea către aproape a creştinilor tăi de mai înainte? că s-a înmulţit nelegiuirea s-a şters iubirea mulţimii. De aceea sunt acum pustii toate satele, ruinate palatele, părăsite mănăstirile, a dispărut acel mare număr de locuitori, s-au pierdut bogăţiile boierilor, s-a micşorat cinstea egumenilor, s-a ridicat respectul arhiereilor, s-a stins focul credinţei, s-a uscat râul îmbelşugării, s-a veştejit floarea bunei vieţuiri, s-a călcat simţul dreptăţii, s-a secerat firul dreptăţii; a căzut, a căzut Ţara Românească, Politeia [oraşul, cetatea] cea mare! De aceea acum domniile sunt anuale şi obţinute cu mii de pungi şi mucareruri cu sutele; de aceea semeni zece şi seceri una şi câteodată nici una. Craiova [Oltenia] aproape că s-a turcit şi Tara Românească se apropie. Vezi arătura, [semănătura], animale şi cai, bălţi, grădini şi case, toate sunt turceşti. Te plimbi şi pe de o parte te bucuri de frumuseţile Tării Româneşti, iar pe de alta te întristezi. Bisericile ruinate, descoperite, ajunse ocol de vite, grajd de cai, adăpostul tuturor animalelor, ruinate şi vrednice de plâns. Te inveseleşti de locuri [ale naturii] şi plângi din cauza ruinelor. Oamenii sunt şi foarte puţini şi foarte săraci, locuri vrednice de privit, locuri vrednice de jelit.

Scoală-te şi vino boierule, vino, te rog, aicea la Târgovişte, unde adesea ai venit, cred şi te-ai plimbat, unde şi casele tale mai dăinuiesc incă. Îţi vei aminti şi vei plânge pe vestita ta de altădată Târgovişte, vechiul scaun de domnie. De bună seamă vei plânge, nu vei putea suferi privind pe acea faimoasă şi măreaţă Curte cu totul ruinată, înaltele sale zidiri şi grădina cea mirositoare plină de mărăcini, ciulini şi scai. Vei lăcrăma de micşorarea patriei, vei zări sărăciţi pe acei puţini compatrioţi ai tăi şi care suferă toate relele. Stau, frate, de multe ori şi mă minunez, cum putem să mâncăm şi să bem, pe când fraţii noştri drept credincioşi sunt flămânzi şi insetaţi şi năpăstuiţi de necredincioşi? Mă mir cum putem să dormim şi să nu ne trezim de ţipetele ţăranilor, de bocetele femeilor, de plânsetele copiilor, de suspinele bărbaţilor, de strigătele săracilor ce se înalţă la Dumnezeu! Vai! Cât s-ar ruşina Brâncovenii de astăzi văzând încă o dată vii pe pământ pe Brâncovenii răposaţi, părinţii noştri. O! Cât s-ar ruşina Cantacuzinii de părinţii lor cei răposaţi; de asemenea Dudeştii şi Văcăreştii... Desigur văzând noi pe aceia şi aceia pe noi, ne-ar zice aşa; nu suntem noi părinţii unor astfel de copii, iar noi am mărturisi şi am zice: nu suntem noi copiii unor astfel de părinţi virtuoşi. Aceia sunt ai lui Dumnezeu, noi ai lui Mamona, aceia iubitori de virtute, iar noi urâtori de virtute, aceia creştini, noi Sardanapali, aceia iubitori de suflete, iar noi sensuali, aceia fala neamului, fericirea patriei, bucuria compatrioţilor, reputaţia între popoare, iar noi din contră. De aceea trebuie, fraţilor, de aceea se cade iubiţilor, de aceea mă rog şi mă umilesc, boierilor, să ne schimbăm numele sau felul de viaţă. Tu o! rai al lumii, Ţară Românească, dorit scaun al domnilor..., fală a românilor, ridică-ţi ochii în jurul tău şi priveşte pe fiii tăi, suspină şi vezi, plângi şi zăreşte şi ajută! Părinte al cerurilor întăreşte pe credinciosul şi milostivul domn, pe boieri întăreşte, pe locuitori îi binecuvântează, pe străini cârmuieşte-i, alungă-i pe turci, pedepseşte-i pe cei nedrepţi!

Iarnă, 2011

Cerna, 2010