Moldovenii de peste Prut au avut un examen greu în aceste zile şi nu l-au trecut. Comuniştii au învins, vor urma încă cel puţin 4 ani de dictatură. Chişinăul n-a putut fi nici Timişoara şi nici Bucureşti. Din multe motive: oamenii n-au avut suficientă tărie de a rezista în stradă, frica instaurată de sutele de arestări a fost mai puternică, se pare, decît dorinţa de libertate, suportul din afară a fost inexistent etc. Dar de fapt examenul nu l-a picat Moldova, ci Europa. Au murit la Chişinău 2 tineri după bătăile de la miliţie. Alte sute au fost arestaţi, bătuţi, chinuiţi. Multi sînt sechestraţi. Zvonurile despre schingiuiri şi maltratări nu mai contenesc. La toate acestea Europa a rămas pasivă. Drepturile omului se termină undeva între Austria şi România. Preşedintele Băsescu a aşteptat extrem de mult pînă să facă o declaraţie publică, în replică la atacurile comunistului Voronin, care punea revolta de la Chişinău în cîrca Bucureştiului. Bucureştiul a dormit zile întregi timp în care la Chişinău mureau oameni. Şi o să mai doarmă mulţi ani de acum înainte. Pentru că politicienii români au alte treburi, mult mai importante. Chişinăul e fratele şomer, desculţ şi nespălat de care ne e cam ruşine şi pe care l-am vrea dispărut. Păcat. În Basarabia încă se vorbeşte limba română, oricît ar vrea ruşii să arate altceva. Nu e vorba de naţionalisme ieftine, nu e vorba nici măcar de unirea Basarabiei cu România, cum prost se înţelege. E vorba doar de nişte alegeri cîştigate de comuniştii pro-ruşi, prin mijloace "neortodoxe" contestate vehement de zeci de mii de oameni, în stradă. Am preferat să comentăm cazul Becali, cu mic, cu mare, în loc să le dăm o mînă de ajutor, la nevoie, fraţilor noştri. Istoria e simplă, dar cine o mai citeşte?!
