Rodica l-a cunoscut pe Cristi demult, cînd el era un tînăr subţirel, cu plete negre şi ochi vii. El s-a îndrăgostit de ea la prima vedere. Ea locuia în alt oraş, dar asta n-a contat prea mult. El mergea adesea la ea cu trenul fără naş. Trecea pe strada ei, inima spărgîndu-i pieptul. S-au luat apoi, altfel povestea nici n-ar fi existat. Apoi au avut copii. El i-a dedicat cele mai frumoase balade din lume. Ea l-a iubit tot timpul ca-n prima zi. Într-o zi Cristi i-a spus că o să moară, dar ea nu l-a crezut. Pentru că lumea nu se putea împărţi la doi. Aşa că Rodica i-a dat o parte din ea şi Cristi nu a mai murit. El o să-i cînte din nou aceleaşi minunate balade. Ba chiar o şă-i compună unele noi. Poate nici n-ar mai trebui, pentru că iubirea lor nu mai are nevoie de ele.
Ah, poate n-aţi aflat, Rodica şi Cristi Minculescu s-au întors acasă. Rodica, îţi mulţumim pentru ce ai făcut!
