Despre Boogie am tot auzit de bine in ultima vreme, dar nu apucasem sa merg sa-l vad. L-am vazut sambata seara, pe 2 mai, in cele din urma. Si m-a intristat. Dar tristetea mea n-a fost rezultatul emotiei stirnite de un film profund, puternic, emotionant ci, dimpotriva, o stare sufleteasca instalata cumva automat ca dupa digerarea unui produs alterat. Nu cred in retete de succes si nici in regizori infailibili. Si nici nu m-a luat valul entuziasmului uitindu-ma la filmele noii generatii de regizori romani care, mai nou, fac furori prin Europa. Incerc sa fiu realist. In ultimii ani cinematografia romaneasca a dat citeva filme foarte bune, le numeri pe degetele de la o mina si alte citeva, bune. Boogie nu mi-a dat prea multe argumente ca ar intra in una din cele doua categorii.
Filmul e o poveste anosta despre un cuplu aflat de 1 mai la mare. Cei doi sunt inca foarte tineri, sub 35 de ani, au un copil si-l asteapta pe al doilea. Sunt deja blazati. El are firma lui si masina suedeza foarte scumpa. Ea e cu capsa pusa de la inceputul filmului, nu intelegem de ce, pentru ca doar e in vacanta cu familia. Vorbesc putin, nu se privesc mai deloc, nici vorba de tandreturi.
El face baie spre disperarea ei, in marea rece ca gheata. Apoi se intilnesc, din intimplare, spre si mai marea ei disperare, cu doi fosti colegi de liceu de-ai lui. Seara o vor petrece la restaurant, unde ea si el maninca. Prietenii, aparuti pe nepusa masa, beau vin. Ea pleaca in camera cu baietelul sa-l culce, tifnoasa in continuare, din cauza ca el ramine la baut cu prietenii (totusi avusesere o zi intreaga in care fusesera doar ei doi si nu parusera foarte prieteni). In sfirsit, noaptea va fi lunga, pentru cei trei petrecareti, plina de sticle de vin, amintiri din "tinerete", popice si agatat gagici. El se intoarce in camera plin de remuscari, la primirea SMS-ului de la ea. Ea se preface ca doarme si-l scoate din sarite. Cearta din baie, pe soptite, da putina tensiune lincezelii de pina atunci... El se razbuna si pleaca din nou la baut. De data asta gluma se-ngroasa, apare si o a doua "ea", agatata intr-un bar. Baietii o postesc, fara probleme, ca doar de asta au venit la mare, sa se distreze. El, chipurile, are unele retineri daca s-o faca sau nu. Doar vagi si superficiale, pentru ca "barbatul" din el stie ce vrea. Dimineata cei trei trec pe linga vila lui Ceausescu. Si mai vagi amintiri din comunism. Se intoarce in camera si-si alinta baiatul. Tocmai isi dovedise ce mascul puternic e. Oare?!
De fapt despre ce e Boogie? (povestit aici, pe scurt si fara prea mare chef). Boogie e despre puroiul din noi, nemultumiti fiind cu tot ce avem sau nu avem. Ne e dor de niste ani in care nu aveam responsabilitati, ne purtam urit ce cei de linga noi, vorbim ca in mahala, ne bagam picioarele in tot, ne credem foarte destepti si interesanti si ne permitem orice. Boogie se termina melodramatic: barbatul care in prima faza rezistase ispitei, in faza a doua isi da pantalonii jos si i-o trage fara remuscari unei necunoscute. Nevasta-sa (care nu accepta termenul "nevasta") doarme, la citeva strazi mai incolo. Peste o ora va fi in pat cu ea. E imaginea cuplului actual, cred, de vreme ce marea majoritate a tinerilor comentatori pe bloguri se regasesc in personajele principale si par foarte incintati de asta. Iubirea triumfa, la sfirsit, zic cei mai multi. Un mod simplu de a sterge cu buretele mizeria morala, instalata dupa o noapte de aventura extraconjugala. Care iubire? Aia din baie, cind el se abtine cu greu s-o cirpeasca, sau aia din baia ailalta cind el se pregateste de "atac"? Boogie ar putea fi, cel mult, un bun documentar, despre mahalaua din sufletele noastre. Dar nu prea vad filmul artistic unde e! Pacat de Anamaria Marinca, mult apreciata pentru alte evolutii, dar aici biata fata are un rol liniaro-tembel, de femeie suparata si iar suparata. Cum poti face un film mare fara un rol mare? Cum poti creste, ca actor, jucind roluri mediocre, in care nu ti se cere decit sa injuri de la un cap la altul? Sau sa faci "misto"?! Citesc in multe cronici ca filmul e savuros prin umor si dialoguri. Bun, foarte bine, dar de care umor? Grobianul e la el acasa in Boogie, asta da umor neaos. Mistocareala, caterinca, bascalie, toate astea ingroapa Romania zi de zi si noua ni se par foarte atragatoare... Nu ma regasesc in Boogie, daca e sa raspund si eu la "sondajul" pe care l-am tot vazut. Simt ca pentru foarte multi dintre cei de virsta mea, regasirea cumva in unul din personajele filmului conduce automat la verdictul de film bun. De ce ar trebui sa ma regasesc sau sa vreau sa ma regasesc in acest film mediocru? De ce n-as vrea mai mult? De ce ar trebui ca un cuplu dezechilibrat rau sa fie prototipul pentru generatia 70+? Boogie nu-mi spune nimic, pina la urma. O radiografie superficiala a mizeriei umane strinse in lunga tranzitie catre nicaieri nu trebuie decit aruncata si inlocuita cu una mai buna. Iar daca nu ai una mai buna poti macar incerca sa creezi una mai buna. Ce usor e sa aduci trivialul in prim-plan, ce usor e sa cistigi public facind glume ieftine! Reteta e clasica de acum: limbaj "tare", atitudine de smecher, scene sinistro-erotice si filmul e gata de aplauze. Dar fineturile? Dar "problemele" care sa te faca sa nu mai dormi apoi o noapte sau mai multe, intrebarile fara raspuns, scenele memorabile, rolurile magistrale? Unde sunt toate astea? Boogie nu m-a pus pe ginduri cu adevarat, asa cum poate a vrut regizorul. Concluzia de la final, "trebuie sa vorbim mai mult", spusa de ea, e de o banalitate crasa. Nu trebuie sa pierzi 2 ore ca sa afli ca problemele dintr-un cuplu se rezolva discutind. Si mai e ceva, esential: filmului ii lipseste credinta. Intr-o lume intoarsa cu fundul in sus, credinta ar putea fi elementul salvatoar al personajului principal. Picurata, cu eleganta, intr-un detaliu, undeva. Nerostita, perceputa doar. Dar ea lipseste. Si nu cred ca premeditat.
N-a mai ramas nimic de povestit!
PS. Filmele romanesti sunt "celebre" prin sunetul prost. Nici Boogie nu face exceptie.
