joi, 15 ianuarie 2009

Un monument disparut, Eminescu


Eminescu a iesit definitiv din vietile noastre. Nu-i mai pasa nimanui de el, nici macar elevilor care dau bacul. E trist tipul, caracter "emo", un ciudat neinteles de nimeni si al naibii de plictisitor in rimele lui perfecte... asa ca, da-l incolo, putem asculta versuri mai faine, cintate de baietii de cartier. Eminescu s-a tocit in atitia ani in care a fost folosit ca moneda de schimb pentru cumpararea unui blazon romanesc: nationalist inversunat, comunistii l-au scos la inaintare cit au putut pentru a sustine frumoasele povesti despre puritatea neamului romanesc. Astazi toate aceste lucruri nu mai inseamna nimic. Invatamintul romanesc este primul mare vinovat de aceasta mare nedreptate care i se face celui mai mare poet roman. Urmeaza toata media, plina de semianalfabeti pe post de facatori de rating si, nu in ultimul rind, fiecare dintre noi, care n-am mai deschis o carte de poezii scrise de el din anii de liceu.