Sintagma "comunismul romanesc" a adunat in ea, de-a lungul anilor, tot noroiul din vietile si din jurul nostru de pina in '89. Intimplari simple sau complexe, oameni disparuti sau mutilati, amintiri vesele sau triste, dosare in care nici azi nu putem arunca o privire, inchisori si lagare de munca, elite pulverizate, cenacluri si omagii dementiale, bulion pe piine si cite si mai cite, toate alcatuiesc o arhiva de cioburi de memorie care, fara un efort de sistematica rememorare, ordonare si expunere publica, se vor pierde pentru totdeauna. Pierderile ar fi imense in primul rind pentru cei care n-au prins aceasta perioada neagra si care-si inchipuie ca istoria inseamna doar Stefan cel Mare ori Mircea cel Batrin, iar prezentul e o suma de marci de masini, magazine de electronice si canale de filme.
Am prins vreo 15 ani de comunism si am vazut lovitura de stat din decembrie la televizor. Daca as fi fost in Bucuresti probabil as fi iesit pe strazi, dar asta nu mai are nici o importanta acum. Sora mea, studenta in Bucuresti la acea vreme, a fost pe strazile capitalei in acele zile si, timp de mai mult de 24 de ore, cit n-am stiut nimic de ea, am simtit o frica teribila, care si astazi imi da fiori, cind mi-o amintesc. Apoi au urmat citiva ani extrem de tulburi, cu oameni "liberi" stilciti in batai de mineri si "noii" politisti pentru delictul de a simti ca fusesera furati de Iliescu, cu biblioteci incendiate, cu lideri de sindicate ajunsi vedetele zilei si alte lucruri care si acum iti intorc stomacul pe dos. Capitalismul s-a lasat multa vreme asteptat, iar civilizatia a ramas, pina astazi, un concept care are prea putin de-a face cu realitatile romanesti.
Romania a traversat un cosmar care a tinut mai bine de 50 de ani. Mutilarea a inceput cu oamenii care gindeau, a continuat cu mecanismele sociale de faurire a omului nou, cu implantarea fricii si a foametei si s-a incheiat, apoteotic, cu distrugerea peisajului rural si citadin. Structura umana a fost alterata pina la nivel genetic, straturile sociale au fost amestecate intr-un malaxor din care n-au iesit decit impostori, turnatori si lasi. Putini au fost cei care au tinut piept sistemului si n-au abdicat. Multi dintre ei sint acum batrini, neputinciosi, necunoscuti. Cei care ar fi putut sa schimbe mai mult fata Romaniei, dupa '89, au fost inadins marginalizati. Manipularea votantilor s-a facut prin toate canalele. Comunistii cameleonici s-au transformat peste noapte in reformatori. Astazi sint imbracati modern, conduc masini capitaliste si se gindesc la noi, oamenii de rind, cu aceeasi scirba ancestrala. Ce-i de facut?
E o intrebare la care cu greu poti gasi un raspuns multumitor. De cele mai multe ori preferam sa inchidem ochii si sa mergem mai departe. Sa ne retragem in noi, sa ne incuiem in camere sau sa fugim in singuratate, departe. Ne intereseaza prea putin tara in care traim. Si si mai putin trecutul ei apropiat, care a provocat tot acest dezastru. Romania ar fi atit de frumoasa, vorba cuiva, daca n-ar fi locuita. Aici trebuie umblat, cu siguranta. Iar schimbarile, in masele de oameni, sint lente si nu se pot observa decit de la citeva generatii in sus. Nu e pesimism, e doar ceea ce constat dupa 20 de ani de cind oamenii mureau in strada pentru un ideal abstract.
Voi adauga, sper, mai multe episoade acestei teme.
PS. Imaginile de fata au fost facute dupa 1989.
