Gabriel Resources părea să fi pierdut definitiv lupta cu statul român pentru obţinerea dreptului de minerit la Roşia Montană. Asta se întîmpla acum doi ani, pe vremea guvernului anterior, cînd autorizaţia de mediu îi fusese retrasă. Toată lumea ştie de ce: la Roşia Montană avea să vină prăpădul, adică, în urma exploatărilor care se doresc a fi întinse pe o durata de vreo 17-20 de ani s-ar fi ras 5 munţi, 10 biserici, aproape 1000 de gospodării şi s-ar fi produs un crater de 50 de km pătraţi şi un uriaş lac de cianuri, cam de 5-600ha. Cianurile sînt nişte chimicale de care e mai bine să nu ştii că există. Mari personalităţi ale istoriei au avut la îndemîna, în momentele de cumpănă, o măsea umplută cu 1mg de cianură. Au făcut "cranţ" pe măsea şi gata... (mă refer aici la foarte mulţi nazişti, dar nu numai). Gabriel, aşadar, vrea să exploateze cam 300-350 de tone de aur în 17-20 de ani, plătind statului român cam 1 miliard de dolari. La preţul actual al aurului, cele 300-350 de tone estimate ar aduce un beneficiu de 10-12miliarde $. După ce scădem cheltuielile de vreo 2.5-3 miliarde, Gabriel rămîne cu un profit net de minim 5.5 miliarde. Sună bine. Pentru asemenea profit merită să faci orice, adică: să angajezi una dintre cele mai mari şi profesioniste firme de advertising din lume (Leo Burnett) să-ţi facă campanie de albire (chiar dacă ţi s-au cam murdărit gulerele şi manşetele), să cumperi, fizic, sute de proprietăţi în comuna cu pricina, despăgubindu-i pe amatorii de strămutare, să construieşti cartiere de case (low cost) în alte sate, cu acelaşi scop, de a-i convinge pe localnici să plece mai repede, să cumperi politicieni şi, în general, să faci orice e posibil ca să obţii hîrtiile de care e nevoie ca să începi şantierul.
De fapt de ce scriu aceste rînduri? Pentru că de vreo cîteva saptămîni reclamele companiei canadiene mă calcă pe nervi: e atîta minciună şi sfidare în ele încît trebuie făcut ceva. Campania lui Gabriel se bazează acum pe "înmuierea" opiniei publice. Noi venim şi investim în România 4 miliarde de $, creăm sute de locuri de muncă, folosim cele mai moderne tehnologii, într-un cuvint, vă vrem binele, iar voi sînteţi bătuţi în cap şi nu înţelegeti. Şî atunci, ca tot românul să priceapă mai uşor, apar pe ecran tot felul de mîhniţi care-mi spun cîte scoli, cîte spitale, cîte multe altele se pot face cu banii lui Gabriel. Nu-ţi vine atunci sa zici, hai măi Gabriel cu banii tăi şi fă-ne o ţară faină, cum e la tine în Canada, că noi nu ştim?! Păi nu. Pentru că tot ce se spune în spoturile ălea se poate demonta într-o clipită. Banii pe care o să-i ia statul român sînt mult mai puţini, şi asta pe o durată foarte mare de timp. Costul e un dezastru ecologic fără egal în Europa, pentru că tehnologiile folosite sînt cele traditionale şi nu dintre cele foarte moderne, care să ducă la ape reziduale puţin poluate (costurile de productie crescînd de cîteva ori în acest caz, lucru care ar diminua enorm profitul lui Gabriel). Ca să nu mai punem că uriaşa exploatare nu se face în Bărăgan ci în cea mai veche localitate din România, atestata cu documente de 1870 de ani! Acolo sînt situri istorice, sînt multe biserici, cimitire, acolo sînt oameni. Care vor dispărea, odată cu venirea lui Gabriel.
Noul guvern al României este pentru începerea lucrărilor. Lucrurile se văd, chiar dacă în faţă discursurile sînt altele. Acum un an şi ceva PDL şi PSD au votat un amendament la legea mineritului şi anume au scos articolul care interzicea folosirea cianurilor în minerit. Acest lucru îi creează lui Gabriel perspective favorabile în obtinerea unui nou aviz de mediu. De ce se întîmplă toate astea? Pentru ca guvernului Boc îi e foame. Mare de tot. Pentru că afaceri de genul ăsta sînt pe cale de dispariţie, sumele sînt colosale (nu e vorba de investitii de ordinul a 150-200 milioane euro cît a făcut Renault la Piteşti, ci de sume de 10 ori mai mari).
România e săracă, prin oameni. Totul a devenit de vînzare, inclusiv istoria. Putem s-o îngropăm în cianură sau pur şi simplu s-o ignorăm, dacă primim suficient de mult. Romanii (fără â din a) s-au chinuit şi ei extrem de mult să ajungă la Roşia Montană. S-au purtat războaie grele pentru aurul de acolo. Iar cînd l-au avut, petrecerile la Roma au fost colosale. Însăşi istoria României are miros de pirită auriferă. Acum vor să ne cucerească canadienii. Probabil vor reuşi, pentru că nouă, românilor, nu ne mai pasă de nimic.
Materiale despre acest subiect sînt multe, aici sînt cele mai relevante: rosiamontanaorg, campania celor de la mindbomb, despre scandalul folosirii cianurilor in minerit aici.
PS. Am fost în Roşia Montană acum 5 ani. Am coborît într-o mină adîncă de peste 100 de metri, însoţit de un bătrîn miner. Avea casa fisurată de la cutremurele provocate de detonările din zonă. Avea silicoză, abia respira, dar a ţinut să coboare cu mine în străfundurile pămîntului. Mergea încet, în baston. Mi-a zis că el nu va pleca niciodata din satul lui, pentru oricîţi bani i-ar oferi Gabriel. L-am crezut şi încă îl mai cred!
