Un barbat cu miini aspre, cu unghii late si cu mult "negru" sub ele, tine la spate un boboc de trandafir alb. E imbracat in haine inchise la culoare. Detaliile hainelor nu intereseaza, formeaza o pata aproape neagra, desi poti sa-ti dai seama ca sint hainele de "duminica" ale muncitorului. Contrastul e dat de floarea mica si alba, in miinile mari, muncite. Imaginea degaja emotie si sensibilitate, un ditamai omul, asteptindu-si, probabil, iubita, cu o floricica ascunsa la spate.
Imaginea e marca Ralph Gibson. Spun marca, pentru ca, facuta in 1960, la inceputul carierei sale de fotograf, imaginea deja avea in ea elementele decisive ale artei lui Gibson: negru si alb intr-un contrast aproape violent, sensibilitate debordanta, un ochi iscusit care "vede" detaliile nevazute.
Ralph Gibson nu poate trece indiferent nici unui iubitor de fotografie. El poate fi urit cu indirjire sau iubit cu patima. Nu cred sa existe indiferenta in atitudinea cuiva fata de fotografia lui... Poate fi urit de cei care au uitat ca fotografia inseamna "emulsie" si care se intrec doar in a etala culori cit mai vii si mai saturate, pe cit mai multi pixeli. Pentru ei Gibson, probabil, e un ramolit. Pentru ceilalti, Gibson poate fi un mare profesor.
Nu am nicio informatie daca Gibson mai "trage" pe film, dar pina acum citiva ani, cuvintul "digital" nu avea nicio relevanta pentru el (si foarte probabil nu va avea prea curind). Un impatimit lucrator in camera obscura, omul care are un respect urias pentru film, emulsie si revelator, Gibson este, probabil, unul dintre cei mai mari creatori de imagine pe film, in viata. Cu o tehnica de laborator remarcabila si un stil de captura a subiectului extrem de simplu si direct, in care filosofia de baza este ascunderea in umbre adinci a tuturor elementelor de minima importanta, Gibson e si un om extrem de sincer, poate chiar suparator de sincer pentru multi dintre cei care se cred mari fotografi pe "digital". Gibson a fost asistentul Dorotheei Lange, perioada in care a inteles pe ce drum trebuie sa mearga mai departe. Si a renuntat curind la cariera de fotoreporter, evitind complet si fotografia comerciala. Gibson a fotografiat doar ce a vrut el: oameni, obiecte simple, pe care mai nimeni nu le fotografiaza, nuduri, atitudini, vise. Universul lui e pasionant si pasional. Nudurile lui Gibson sint fermecatoare si totusi complet atipice, pentru ca Gibson e un cautator (si gasitor!) al detaliului, al ascunsului si nepatrunsului, redindu-l aspru, cu tensiune si patima. Simti emotia uriasa din spatele aparatului... si ti se arata, dintr-odata, viata reala, fara cosmetizari.
Un scurt interviu cu maestrul Gibson:
