Am primit autograful din titlu pe copertele discurilor Iris I si II cind inca eram un pustan. Locuiam intr-un orasel uitat de lume in care, totusi, Iris a concertat de doua ori, spre surprinderea multora. Plin de emotie, m-am dus in spatele scenei si l-am rugat pe Cristi sa-mi dea un autograf. Eram cu un prieten bun si el mare fan Iris. Cristi era foarte tinar, avea o geaca de piele, par foarte lung, iar pe scena nu statea o clipa. Ne-a zimbit si, putin uimit si el ca in bietul oras exista totusi fani adevarati, ne-a scris o scurta dedicatie.
In vara aceluiasi an si in vara urmatoare l-am revazut pe Cristi la Eforie Nord. Cinta la o terasa in fiecare seara si incingea publicul de la prima piesa, fara sa faca nimic special. Era doar sincer si foarte apropiat de cei tineri. Avea o energie iesita din comun, iar vocea sa inconfundabila iti dadea fiori. Cele doua veri, la Eforie, mi-au sapat cuvintul Iris in inima.
De atunci au trecut 22 de ani. Iris a scos multe alte albume si a cintat pentru milioane de oameni. Vocea lui Cristi si spiritul Iris au ramas neschimbate. Iris e o marca adevarata, un simbol al rockului neincatusat, al dorintei de libertate. Astazi Cristian Minculescu a albit, a trecut de 50 de ani si a ajuns in fata celui mai mare hop din viata sa. Depinde de o alta persoana si de o echipa de medici care sa-i redea sanatatea. Caci speranta, cu siguranta, o are. Si o avem toti cei care iubim Irisul si pe Cristi Minculescu!
