Caraorman - frumoasa
In Caraorman nu sint masini, parcari, magazine sau discoteci. Daca uitam de fabrica de nisip si constructiile adiacente, Caraormanul ar putea fi asemuit cu un mic colt de rai: e liniste deplina, natura curata si oameni putini. Turismul aici e abia la inceput: doar 2-3 case gazduiesc oaspeti, accesul in zona nu e tocmai simplu, iar marea masa de turisti ai Deltei prefera oazele mai "civilizate", cu pensiuni sau hoteluri moderne, apa curenta etc. Odata nimerisera in sat citiva tineri petrecareti, am aflat, si, dupa ce li s-a zis ca nu exista nici o discoteca, au plecat rapid...
Asa ca te poti simti aici ca in idilicul sat al copilariei, cu vaci mergind pe ulite, carute si tractoare cind si cind, ciini, giste si magarusi. Am stat la niste oameni foarte primitori, veniti tocmai de la Alba Iulia, in anii '80, stramutati cu forta, pentru lucrul la fabrica de nisip. Oameni cu adevarat gospodari, cum nu prea am mai vazut: ziua de lucru incepea pe la 5 dimineata si se termina dupa ora 8 seara. Animale multe si de toate felurile, inclusiv cai frumosi, oi si multe pasari, apoi pamint de lucrat, citeva hectare, ce mai, o adevarata ferma unde se producea totul pentru traiul zilnic.
Baiatul gazdelor, in virsta cam de 30 de ani, era un adevarat om al Deltei: pescar impatimit si cu mirosul pestelui in nari, stia toate potecile si ascunzisurile zonei. Mare iubitor de natura, m-a impresionat prin simplitate, grija fata de noi, oaspetii casei si stiinta de a-si impinge inainte mica afacere.
Am batut satul in cele 4 zile cit am stat, de la un capat la altul. Multe nu erau de vazut in el, dar multe erau de "simtit". Garduri si case din stuf, simple si curate, nisip fin, peste tot, parca te simteai in povestea lui Kobo Abe, Delta la doi pasi, sute de rindunele si multe pisici. Drumurile prin Delta, ca pentru cineva care era la prima calatorie in zona, au fost incredibile prin spectacolul de vegetatie, pasari si sunete. Seara mica bodega din sat se umplea de localnici, toti obositi dupa o zi lunga, veniti sa bea o bere si sa mai puna tara la cale. Alimentara satului, desi mai aprovizionata decit marile alimentare goale de dinainte de '89, n-avea cum sa nu-ti aminteasca de saracia care fusese pina mai ieri.
Am plecat din sat de-a dreptul coplesit de cele vazute in citeva zile. O alta lume, cu tainele si regulile ei nescrise, cu frumuseti simple si fragile, care ma indeamna, ori de cite ori ma gindesc la zilele acelea, sa ma reintorc cindva la ea.
