Caraorman - bestia
Nu, n-am gresit fotografiile, ne aflam chiar in Delta Dunarii, in satul Caraorman, cam la 60 de km de Tulcea. M-am gindit initial sa pun ca titlu "frumoasa si bestia"; i s-ar potrivi destul de bine acestui sat pierdut in inima Deltei Dunarii. Caraorman se afla intre bratele Sulina si Sfintul Gheorghe, la vreo 12 km de Crisan, o comuna mai rasarita, de pe bratul Sulina, unde opreste "pasagerul". Pasagerul e un vapor care pleaca o data pe zi din Tulcea, dupa ora prinzului, si care merge la Sulina. E o adunatura pestrita de turisti asudati, carind rucsaci sau geamantane uriase, pescari de sfirsit de saptamina cu veste de camuflaj si cizme de cauciuc verzi, localnici ponositi, cu traiste de rachita sau rafie, cu o piine sub brat si o tigara fara filtru arzind molcom in coltul gurii.
Pasagerul ajunge la Crisan dupa vreo ora jumate - doua, timp in care strabate o buna parte din canalul Sulina. Aici te dai jos si astepti un vaporas mic, ce face cursa de Caraorman. Iese de pe marele canal si intra pe unul "artificial", taiat acum citeva zeci de ani de fauritorii Romaniei multilateral dezvoltate. Canalul e lung de 12 km si ajunge in satul despre care povestesc.
Pe masura ce te apropii de sat te uimeste peisajul industrial crescind incet, incet, pe malul apei. Sint ruinele unei mari fabrici de prelucrat nisip, care n-a mai apucat sa fie pornita, caci a venit decembrie '89. Satul e situal pe grindul Caraorman, o limba uriasa de nisip si dune de nisip, cu altitudini cuprinse intre 1-7 m. Satul e lung cam de 3 km si putin lat, practic un rind de case cu gradini mari, de-o parte si de alta a drumului principal. Drumul pleaca din fata fabricii si se sfirseste intr-un cimp miraculos de dune de nisip. Se zice ca peisajul e unic in Romania, astfel de dune nemaifiind de gasit altundeva. Asa ca, avind nisip din belsug, o noua fabrica a rasarit pe la inceputul anilor '80 in inima Deltei.
Locul e straniu de-a dreptul, caci frumusetea peisajului (despre care voi povesti putin miine, in episodul al doilea) e dinamitata de un cimp de fiare ruginite, cu corpurile fabricii si blocurile de muncitori aflate intr-o paragina completa. Am mers la Caraorman pentru 2 lucruri, de fapt, pentru trei: Delta Dunarii, dunele de nisip si aceste ruine. Poate parea bizar sa strabati tara pentru a vedea scheletul unei fabrici, dar pentru mine a fost o experienta unica: nu numai spectacolul Deltei, cu bogatia de locuri incredibile, cu pasaret din belsug, cu oameni vorbind o limba ciudata, cu mincare simpla dar extraordinar de gustoasa, cu nisipul fin si dunele batute de vint, dar si pentru a intelege dementa si apogeul distrugerii la care ajunsese regimul comunist in Romania. Sa construiesti o ditamai fabrica, cu 6 blocuri mari pentru muncitori, cu linie transportoare pentru "minereu" lunga de citiva km si doua macarale uriase (intre timp dezmembrate total) pe o limba de nisip, numai ca sa cari nisip, nu e lucru prea... sanatos. Dar, de fapt, ce era sanatos pe atunci?
Caraormanul e un loc cu totul special. Miine o sa-i arat si cealalta fata.
