Dacă nu aţi ajuns încă în peşterile de la Lascaux sau Altamira ca să admiraţi desenele rupestre din Paleolitic, cu minunatele stilizări de tauri, bizoni, rinoceri, feline sau siluete umane, atunci aveţi alternativa Jimbor, un sat de unguri (fost de saşi), aflat la cîţiva kilometri de Homorod (care e la cîţiva kilometri de Rupea, care e destul de aproape de Sighişoara...), unde vechea cetate ţărănească de pe dealul din apropiere găzduieşte o impresionantă expoziţie de desene rupte din paleoliticul românesc, nu cu bizoni propriu-zişi, ci cu nume de bizoni de origine română şi maghiară. Cetatea arată destul de bine de la distanţă, în timp ce te apropii încet de sat. Drumul spre ea, pe deal, trece printr-o excelentă pădure de pin, pe o potecă largă ce te duce la baza zidurilor bătrîne. Dai roată şi ajungi imediat la poarta principală. Te întîmpină un peisaj dezolant: 2,3 magazii sau foste depozite de alimente şi un zid de apărare dărăpănat, cu un singur turn mai bine întreţinut. Asta e tot ce-a mai rămas. Curtea interioară conţine, bineînţeles, peturi, cutii de danone, vetre de foc şi multe alte mizerii. Zidurile sînt umplute de sus pîna jos cu numele idioţilor care au făcut efortul de a urca dealul pentru a-şi lăsa semnăturile din briceag posterităţii. Cele mai vechi desene rupestre de la Jimbor datează din anii '50. Urmează apoi lucrături din toate deceniile, pînă în "zilele noastre": Moni + Cătălin, Bogdan, Ionel, Eva, Şandor, Tibi, Deneş, Lorentz, Arpad şi mulţi, mulţi alţii au devenit, prin migală şi dăruire, iată, nemuritori! Parcă-i văd, spărgînd seminţe la Vacanţa Mare sau, duminica, la grătare, cu maşinile bubuind de manele. Ei sînt bizonii care fac România să arate ca o cocină. I-aş vrea plecaţi, duşi departe, dispăruţi definitiv din peisajul mioritic... Dar nu l-aş uita nici pe primarul satului care pare să ignore complet "realitatea" tristă de pe deal.
Jimborul, altfel, e un sat extraordinar de liniştit şi frumos!
