Aseară am avut curajul şi apoi răbdarea să privesc deschiderea "ostilităţilor" la Festivalul Cerbul de Aur, Braşov, 2009. Acest festival de muzică uşoară este un festival adresat consumatorilor docili. Nu este nicidecum elitist aşa cum, în orgoliul lor, organizatorii cred sau măcar speră. An de an TVR-ul, organizatorul principal, şi Primăria Braşov, gazda, pun umărul să aducă pe scena festivalului un număr impresionant de cîntăreţi absolut necunoscuţi, concurînd pentru statueta galbenă, şi o mînă de trupe mai mult sau mai puţin zaharisite, pentru recitalurile de fiecare seară.
Cum se "întîmplă" un astfel de festival? Păi se aprobă un buget generos, de ordinul a 1-1.5 milioane euro, se pun în mişcare nişte firme de management, de construcţii, se dau telefoane la prieteni, se agită nişte impresari şi... miracol, se produce un "mare" festival. Cele cîteva seri de muzică (din ce în ce mai multe, vreo 3 acum mai bine de 10 ani, 6, anul acesta) sînt de fapt pretextul unei binemeritate vacanţe la munte pentru o armată de TVR-işti şi "vedete" autohtone, însoţiţi cu toţii de familii, amante, copii, nepoţi şi multe alte rubedenii. Toată această armată e cazată, hranită, plimbată pe bani publici. Se dau chefuri mari, se mănîncă trufandale, se răstoarnă munţii, totul... în numele "artei". Anul acesta se zvoneşte că armata TVR numără în jur de 900 de persoane, iar concurenţii sînt numai 37! O să ziceţi bine, bine, dar şi în jurul concertului Madonei au fost vreo 1000-2000 de oameni, implicaţi în toată logistica. Da. E adevarat, numai că acolo s-a făcut profit mare, de cîteva milioane de euro, în timp ce la Braşov totul e suportat de contribuabil, iar festivalul nu aduce profit. Şi ce "artă" vede contribuabilul? Vede vreo 2 săptămîni, cel puţin, de praf, zgomot şi înghesuială, dacă e braşovean şi se întîmplă să aibă vreo legătura cu Piaţa Sfatului, timp în care se montează marea scenă şi scaunele de plastic, vechi, rupte şi jegoase (plus luat curentul la firmele din jur cînd ţi-e lumea mai dragă) . Apoi are parte, în sfîrşit, de cele x minunate seri de spectacol. Să vedem ce înseamnă spectacol...
Au fost vreo cîţiva ani în care TVR-ul a reuşit să aducă nişte artişti care încă mai însemnau ceva în muzica internaţională: Status Quo (acum vreo 15 ani), Scorpions (prin 2002), Joe Cocker (prin 2005 dacă ţin bine minte) etc. Ce avem acum? Avem Hot Chocolate, Steve Vai(30 de minute, vai de el!!!) şi Tiziano Ferro. Probabil sîntem singura naţie dispusă să le dea bani unora care nu mai fac două parale şi care ar da ei bani să-i mai asculte cineva. Aseară, după cum spuneam la început, am avut răbdare să ma uit cam la tot ce s-a dat la teve (mai puţin ciocolata fierbinte unde am cam trişat, e drept). Deschiderea festivalului şi desfăşurarea primei părţi, cea cu ever greenul românesc, m-au teleportat, aproape, în epoca de aur (minunatul balet de la început a fost atît de prost încît am realizat că oricine poate deveni dansator, chiar şi eu!). Apare apoi zîna Delia Budeanu (zînă adevarată înainte de '89 cînd ne citea programul de 2 ore, seara la ora 8) şi am primele palpitaţii. Respectabila doamnă, care ar trebui să-şi poarte bătrîneţile pe la Herculane, apare despuiată la Braşov, unde temperaturile nu mai sînt ce-au fost odată... Urmează apoi o pleiadă de mari "artişti" autohtoni, care mai de care mai obosiţi şi fără chef şi îmbrăcaţi ca naiba (nu înţeleg de ce ai purta o rochie care să te incomodeze la mers, de exemplu?!) şi machiaţi prost (super Temişanul mai avea puţin şi arăta ca Alice Cooper), cu o orchestră dirijată de nemuritorul Ionel Tudor, cu un basist care dădea să adoarmă, că basul nu i se auzea deloc, cu o atmosferă 100% de album duminical, iar palpitaţiile mele nu mai contenesc. Mai ţineţi minte albumul duminical? Pentru cei tineri, care n-au gustat din asemenea "delicatese", să spunem că albumul era un program de maxim divertisment, servit de acelaşi TVR, pe vremea împuşcatului, duminică (normal, nu?!), între orele 13 şi16, parcă, în care aveai parte de aceeaşi muzică uşoară pe care am văzut-o şi aseară, versuri patriotice şi scenete umoristice în urma cărora seppuku-ul părea singura ieşire din impas. Să vă pomenesc de Cotabiţă cîntînd Sinatra de te lua somnul, de Marcel Pavel ca un cocoşel îndopat de viagra, de Aurelian Temişan care întotdeauna îţi dă senzaţia că nu ştie ce să facă cu picioarele (care, apropos, a avut dublu rol, prezentator şi cîntăreţ, poate aici s-au mai făcut ceva economii de la buget), de Doina Spătaru care... mai bine dormea în patul ei, de Aura Urziceanu în veşnicu-i poncho roz părînd că ne dă lecţii de canto, de Paula Seling cea suavă sau de Nicola care mai mult ţipă decît cîntă? Toate acestea s-au întîmplat aseară, din nefericire, nu acum 20 de ani şi ceva. Aproape nimeni din cei prezenţi pe scenă nu a CÎNTAT. Doar Nico (pe care sincer să fiu nu o mai văzusem) a reuşit ceva. Şi-a folosit vocea şi nu a vrut nimic altceva decît să cînte. Toţi ceilalţi au fost deplorabili. Pe banii noştri. Ah, era să uit finalul apocaliptic, cu toţii la un loc, omagiindu-l pe Maicăl. Senzaţional!
Au urmat apoi concurenţii, bieţii de ei, toţi o apa şi-un pămînt. Ba nu, greşesc, a fost acolo un băiat "carismatic", care a cîntat Floare de Iris! Şi altul, un belgian, semănînd leit cu Ludovic al 13-lea (poate era stră-stră-stră-nepot). Să-nnebuneşti, nu alta!
Acuma, lăsînd gluma la o parte, să vedem de fapt ce însemnă toate astea?! Înseamnă mai multe lucruri, cred:
1. TVR-ul este un dinozaur care consumă enorm şi produce "semnal" de foarte slabă calitate!
2. Publicului român i se servesc, în continuare, cu nesimţire, lucruri execrabile (şi în acest caz, plătite de el);
3. Noţiunea de profesionalism în organizarea Cerbului de Aur a dispărut complet, dacă cumva a existat vreodată! (dacă ce s-a întîmplat aseară pe scena aia se numeşte spectacol, în accepţiunea TVR + organizatori Braşov, atunci asta reprezintă o mare sfidare la adresa celor care încă gîndesc şi văd!).
4. Bani foarte mulţi cheltuiţi cu tupeu, pe un spectacol mediocru. Pentru un public mediocru.
Cui îi pasă? Nimănui, se pare, atîta vreme cît în România se doarme de 44 + 20 de ani!
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
PS. Fotografiile de mai sus sînt făcute în 2009 la nici 100 de metri de Piaţa Sfatului!
