Un prieten, Răzvan Prepeliţă, mi-a trimis rîndurile de mai jos. Am vrut să scriu despre marele Dinică, dar mi s-a pus un nod uriaş în inimă. N-am mai putut să zic nimic...
Am dat refresh pe un site zilele acestea, de parcă aş fi pierdut ceva acolo şi nu mai reuşeam să îl găsesc. Apăreau acolo ştiri electorale ori tot felul de întîmplări care mai de care mai ciudate, apăreau rezultate din diverse sporturi şi imagini din tot felul de concerte. Mă opream mereu la aceeaşi ştire căutînd în zadar. Ea cobora, nestingherită, parcă vrînd să fie lăsată în pace, în timp ce era asuprită de prioritatea latest news-urilor. “Starea lui Gheorghe Dinică e gravă”, apoi un adjectiv adăugat propoziţiei ridica din nou ştirea din maldărul de anunţuri: “ Starea lui Gheorghe Dinică e extrem de gravă”. Oftam şi continuam să apăs nenorocitul de F5 de parcă aş fi stat pe holul spitalului ori la căpătîiul marelui actor întrebînd pe holurile reci: “ Cum e, domnule doctor? Cum se simte?”
Acum ştirea e sus. E titlul de care îmi era frică. De acum refresh-urile vor rămîne doar în inima noastră. Ce mă sperie cel mai mult e faptul că sînt din ce în ce mai puţine titluri care, peste ani, vor fi trăite cu atîta durere în suflet de naţiunea noastră. Că nu vine nimic din urmă. Că ei, cei mai iubiţi, sînt din ce în ce mai puţini. Ca va veni o zi, cînd nu vom mai avea pentru cine să dăm refresh în ţara asta.
