Domnule Preşedinte,
În 1996, la aflarea rezultatului alegerilor, speranţa că, în sfîrşit, România o să se schimbe profund, pînă la nivel celular, a fost uriaşă, sentiment pe care l-a avut majoritatea oamenilor tineri din ţara aceasta, cred. Ce sentiment odios am avut 4 ani mai tîrziu, cînd, după ce Emil Constantinescu a îngropat speranţele românilor care-l votaseră, am mers la vot şi am pus ştampila pe Ion Iliescu, de frica lui Vadim Tudor. N-am să uit niciodată scîrba şi ruşinea pe care le-am simţit în acea duminică neagră. Şi a venit un nou moment al speranţelor, poate şi mai puternice decît cele din 1996, cînd, creditat clar cu şansa a doua, l-aţi învins pe Adrian Năstase. Am ştiut atunci, ca şi în '96, că decizia de a rămîne în România n-a fost greşită, deşi existaseră pînă la momentul acela numeroase ocazii de a pleca din ţară, fiind de profesie inginer de calculatoare.
Au trecut 5 ani şi, pentru prima oară, mă gîndesc că acea decizie a fost greşită. România pe care ne-aţi propus-o la începerea mandatului dumneavoastră, nouă, celor care v-am votat, punîndu-ne din nou speranţele în omul providenţial, arăta mult mai bine pe hîrtie, decît cea în care trăim astăzi. Sentimentul că s-au mai dus 5 ani în care se puteau face atît de multe şi s-au făcut atît de puţine este covîrşitor şi mi-e teamă că dumneavoastră n-o să-l puteţi percepe cu adevărat niciodată, aşa cum nici Emil Constantinescu nu a înţeles de ce românii au încetat brusc să-l mai iubească. Cotroceniul, din nefericire, a devenit locul din care România arată complet diferit faţă de cea reală. Cum arată România mea, domnule preşedinte, România pe care speram s-o schimbaţi în 5 ani, şi care, da, sînt 5 ani, nu 5 luni, adică o perioadă nu tocmai scurtă?
În România mea oamenii sînt extrem de bătrîni şi bolnavi. Spitalele sînt locuri în care e mai bine să nu ajungi, asta dacă eşti, bineînţeles, suficient de norocos sau bogat. Am avut în familia mea o operaţie foarte dificilă şi ştiu cum arată un spital românesc pe dinăuntru. Extrem de rău. Nu cred că ştiţi foarte bine acest lucru pentru că, în momentul în care aţi avut nevoie de o operaţie, aţi apelat la serviciile medicale din Austria. Nici învăţămîntul nu stă mai bine. Cu un învăţămînt de stat complet neperformant, cu miniştri agramaţi care au "mutilat" conceptele de performanţă, corectitudine, inteligenţă şi cu fabrici private de diplome, tinerii români care termină liceul sau o facultate arată extrem de prost, în comparatie cu confraţii lor din Germania sau de aiurea. În România mea se moare împuşcat pe stradă sau în magazin, fără ca poliţia să facă mare lucru. Pare un western prost, neamuzant, în care sheriful a pactizat complet cu cowboyi. Da, mai nou mi-e frică să mă plimb prin oraşul meu, în care, în ultimii ani au murit cîţiva oameni în jafuri armate, lucru care n-a deranjat pe nimeni. România mea e foarte murdară, domnule preşedinte, e aproape o groapă uriaşă de gunoi. Turismul nu poate înflori într-un astfel de loc. Munţi, cîmpii, văi de ape, totul se sufocă de plastic şi mizerii, de manele şi mititei, devenite embleme naţionale. Clădiri de patrimoniu rase cu buldozerul de rechinii imobiliari, munţi defrişaţi la ras în Apuseni, Harghita, Braşov, Moldova, drumuri de coşmar, oameni violenţi sau debusolaţi, asta e România prezentului. V-am auzit aseară la TVR povestind de cîte autostrăzi sînt în construcţie la ora aceasta. Da, se lucrează, dar cu ce ritm, la ce preţ şi cu ce calitate? Aţi condus vreodată, în ultimii ani, vara, de la Bucureşti la Braşov, pe timpul lucrărilor la centura Ploieştiului şi de pe Valea Prahovei? Nu cred. Sau dacă da, cu siguranţă girofarurile din escortă v-au făcut loc printre miile de maşini anchilozate într-un trafic infernal, în care 160 de km îi parcurgi în 5 ore.
V-am auzit în campania electorală pronunţînd cuvîntul Grivco de sute de ori, pomenindu-i pînă la exasperare pe Vîntu şi Voiculescu, ca marii şi adevăraţii gestionari ai acestei ţări. Domnule preşedinte, de ce pomeniţi zilnic de foşti turnători, de mari experţi în tunuri economice, de toată această cangrenă a României, dacă nu puteţi şi n-aţi făcut nimic s-o asanaţi. De ce televiziunea publică e aservită politic în modul cel mai flagrant şi ruşinos? De ce dosarele de la Revoluţie şi mineriade zac închise în cine ştie ce birouri, după 20 de ani? De ce domnul Iliescu poate să rămînă liber după miile de morţi sau mutilaţi din anii '89-'90? Ce mai înseamnă astăzi cuvîntul justiţie?
Lista aceasta de întrebări e nesfîrşită. Din nefericire, România mea e foarte sumbră, din multe puncte de vedere, toate esenţiale pentru mine. Am un copil de cîteva luni şi, da, ştiu că el va trebui să crescă în altă parte, să scape de toate mizeriile şi inconforturile cotidiene provocate de o societate deformată şi bolnavă. Aţi fi putut face enorm de multe lucruri, domnule preşedinte, dar, de cele mai multe ori, totul a rămas la nivel declarativ. Nu pot să nu vă mulţumesc pentru gestul simbolic de condamnare a comunismului. Păcat că sala în care aţi ţinut acel discurs era plină de foşti comunişti în libertate.
Peste două zile sînt alegeri. N-o să votez în primul tur cu nici unul dintre cei trei grei. Nu vă mai pot vota pentru toate motivele expuse mai sus. Experimentele cu lungime de 5 ani au devenit extrem de frustrante şi simt că îmbătrînesc aşteptînd să se întîmple o minune cu ţara asta. Cu ceilalţi doi nu am cum să votez pentru că nu pot vota minciuna sau propaganda ieftină. Şi atunci, bunăoară, am o mare problemă, nu ştiu cu cine să votez, pentru că România lui Băsescu, după 5 ani de Băsescu, nu poate propune nici un candidat votabil, cu şanse reale de a deveni preşedinte. E o situaţie care e echivalentă, aproape, cu a nu merge la vot. Păcat.
