Ea e cu mult mai singură decît lasă să se vadă. Îşi maschează uneori tristeţea prin zîmbete false şi gesturi de tandreţe fabricate. Alteori renunţă definitiv la măşti. El stă lîngă ea şi nu ştie ce să spună. E cu gîndul aiurea. Fermenţii care-i mistuiau odată au dispărut. Pe trotuar, porumbeii masculi aleargă plini de dorinţă către femelele în aşteptare. El a obosit demult. Ochii ei se uită în gol. E golul în care ar trebui să fie îmbrăţişări, căldură, şoapte, viaţă. Povestea lor e... banală. Pentru că poate fi a oricui.
