Racoşul e o comună aflată cam la jumătatea drumului dintre Braşov şi Sighişoara, la vreo 8 km de drumul principal. Poţi trece pe lîngă Racoş de zeci de ori fără să-ţi dea prin cap să te abaţi şi să vezi un loc cu adevărat extraordinar. De departe satul arată ca unul tipic transilvănean: ascuns între dealuri, cu 4 turle de biserici, subţiri, alb strălucitoare în soarele dogorîtor de august, dîndu-ţi un sentiment de linişte şi pace, venind spre el pe drumul prăfuit, de piatră, printre dealuri şi lazuri întinse, sentiment ce sporeşte odată intrat în sat, în timp ce străbaţi uliţa principală, cu asfalt îmbătrînit, despărţind case vechi, cu porţi mari de zid şi bănci la poartă. E duminică, înainte de prînz şi satul pare pustiu. Lumea e la biserică, foarte probabil, sau stă pe la umbră. La soare e cald, aproape te topeşti, nimeni n-are ce căuta afară. Traversez satul încet şi o iau pe un drum subţire, de pămînt, încercînd să deduc mai mult, pe unde ar fi locul pe care-l caut. La un moment dat întreb nişte copii care-mi spun pe unde s-o iau. Mă întorc şi ies din sat pe un drum lateral. După cîteva sute de metri ajung la autobază: un parc de camioane şi basculante vechi, fiare ruginite, cîteva clădiri aflate în paragină... locul pare abandonat demult. Cîteva basculante uriaşe, cu roţi aproape de înălţimea mea, îmi amintesc de Canal. Acolo văzusem, copil fiind, asemenea urieşenii cărînd pămîntul cu frenezie... Apare paznicul autobazei, un băiat îmbrăcat în pantaloni de camuflaj, tricou mulat pe piept, bocanci soldăţeşti, şi-mi spune pe unde s-o iau.
La nici 300 de metri de autobaza muribundă se află coloanele de bazalt pe care le caut. Zona e o fostă exploatare minieră de suprafaţă, de unde s-a scos bazalt zeci de ani, pînă mai anul trecut. Acum locul se află în întreţinere pentru că nu mai sînt comenzi pentru a continua exploatările. Pereţii de bazalt sînt impresionanţi. Coloanele de piatră negru-mată par taiate cu cuţitul de sus pîna jos. E un deal secţionat perfect, avînd în burtă coloane de bazalt. N-am prea multe cunoştinţe de geologie, dar îmi pot închipui fericirea unui geolog la vederea unui astfel de peisaj. Sînt şi două tăbliţe explicative la "intrare", anunţîndu-mă că mă aflu într-o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 5 hectare. Pereţii de bazalt se întind pe o lungime de vreo 200 de metri, partea centrală fiind cea mai impresionantă, cu straturi de bazalt perfect verticale, torsionate puţin între straturile de la baza dealului şi din partea de sus, orizontale.
Între pereţii principali e o muchie cu pantă destul de mare pe care urc dealul care adăposteşte coloanele de bazalt. De sus poţi vedea mai bine rezultatul exploatărilor, vreun kilometru pătrat de dealuri măcinate, cu drumuri de acces la craterul principal al exploatării, aflat şi el la cîteva sute de metri. Mă îndrept către el, căutînd craterul vulcanului, de fapt. Da, la Racoş există un vulcan, toată zona fiind de fapt rezultatul unor activităţi vulcanice de acum cîteva zeci de mii sau sute de mii de ani.
va urma...
PS. Galeria cu imaginile pereţilor de bazalt se află aici.
