Ieri am deschis o "rana" mai veche, aceea legata de mostenirile arhitecturale. E un subiect vast, prezent peste tot in jurul nostru, care ne-a marcat si ne va marca viata inca multa vreme de acum inainte. Ii voi dedica, asadar, acestui subiect, citeva episoade. O sa incep, dupa cum se vede, cu capitolul despre arhitectura urbana de dinainte de 1989.
Astfel de fotografii se pot face in orice oras din Romania, cred. Blocurile gri sint un simbol al anilor mizeri in care a trait aproape trei sferturi din populatia actuala a Romaniei. Oamenii se nasteau in blocuri gri, traiau in ele si mureau in aceeasi nota de gri. Tot ceea ce provenea de dinainte, din interbelic, ori mult mai vechi, trebuia fie ascuns privirilor, fie distrus complet.
Cine traverseaza Bucurestiul simte fiori de groaza la vederea miilor de blocuri care imbraca din toate partile firavele zone de interes arhitectural ramase in picioare. Si totul se repeta, fara mari diferente, in toate orasele si chiar si satele din tara.
E campanie electorala. Sintem prostiti cu cele mai spectaculoase oferte, de la sute de km de autostrada pe an si Internet moca, pina la binecunoscutii mici cu bere, pentru cei mai putin pretentiosi. Nimeni nu ne promite, insa, ca vom scapa de gri. Primariile nu pot cumpara vopsea pentru fatade pentru ca bugetele nu le permit decit borduri proaspete si biscuiti pentru pavaj din ciment (tot gri, din pacate). Asociatiile de locatari nu pot face fata costurilor, sponsori nu prea sint, subventii nici atit, asa ca viitorul cartierelor romanesti nu e foarte colorat.
Ah, de curind am vazut un bloc crem, intr-o mare de blocuri gri. Bine... aceleasi balcoane inchise cu geamuri crapate, chituite pe fier cornier vopsit in verde sau maro, dar, na, o schimbare. Oare chiar se poate?!
