Prima fotografie din serie e făcută în 2006, masivul Piatra Craiului, zona vîrfului "La Om", în direcţia sud-est, către satele Peştera, Măgura şi Şirnea. Zona, aşa cum se vede, e devastată profund de masivele tăieri de păduri. Următoarele sînt făcute în iulie 2009. Acestea sînt doar cîteva dealuri, din zona parcului, rase complet sau aproape complet în urma tăierilor ilegale de păduri. Ele continuă în direcţia Dâmbovicioara-Argeş, mai abitir. Am trimis prima fotografie, acum 3 ani, la toate ziarele mari din Bucureşti, precum şi ministrului de atunci al agriculturii, Gheorghe Flutur. Reacţia tuturor a fost nulă. Am fost surprins să primesc totuşi un telefon de la nu ştiu care secretar de stat din ministerul agriculturii, un tip plin de vervă şi bun de gură, care m-a ţinut de vorbă vreun sfert de oră, timp în care a încercat să mă convingă că ei, marii mahări de la Bucureşti, nu prea au ce să facă. Şi atunci l-am întrebat, bun, dar de ce mai staţi pe scaunul ăla?! Dacă tot nu poţi să faci nimic, şi nu la Harghita în pădure (unde, apropos, e şi mai rău!), ci într-un parc "naţional", la o aruncătură de băţ de Bucureşti, atunci de ce nu te dai la o parte, poate sînt alţii care ar vrea să încerce? Omului îi trebuia neapărat elicopter cu care să-i surprindă în flagrant pe făptaşi. L-am invitat la o plimbare prin Crai, duminica, fără elicopter. Costă mult, face zgomot şi e mai fain pe jos. Treci pe lîngă băieţii cu drujbe, îi saluţi, ei îţi răspund politicos şi-şi văd mai departe de treabă. Treaba lor e să cureţe dealurile de trunchiuri, nu şi de crengi. Problema mare nu e numai că rad totul în calea lor, dar nici nu adună resturile, rezultatul fiind zeci, poate sute de hectare înecate în ramuri şi masă lemnoasă nefolositoare, care nu mai lasă nici o plantă să crească, nemaivorbind aici de replantări. Ei bine, domnul secretar de stat a promis o vizită în zonă, lucru care nu s-a mai întîmplat, fireşte. Între timp tăierile s-au cam terminat, parcul arată acum jalnic şi nimeni nu mai zice nimic.
Da, e un dezastru ecologic, pe care, culmea, Uniunea Europeană l-a trecut cu vederea în 2006, cînd a premiat administraţia Parcului cu Diploma Europeană pentru rezultate deosebite în administrarea parcului! Fără comentarii!
E greu de descris mersul pe dealurile cu pricina. Dacă în Bucureşti se dărîmă cu buldozerul case de patrimoniu ziua în amiaza mare, cu toţi frecătorii de mentă din ministerul Culturii asistînd relaxaţi la asemenea distrugeri, să te mai miri că undeva, la mama naibii, în munţi, se taie pădurile de dimineaţă pînă noaptea, 7 zile pe săptămînă, într-un parc naţional? Ce e de făcut? Nimic. Să ne continuăm plimbările şi drumeţiile pe cărările Craiului, cu ochii aţintiţi în altă parte, nepăsători şi ignoranţi. Aici nu se mai poate face nimic!
