Piteşti - locul care n-ar fi trebuit să existe
Comunismul secolului XX este sinonim cu teroarea. Lenin a fost cel care a spus răspicat că ei, comuniştii, îşi ating obiectivele distrugînd prin violenţă vechea ordine socială. Aceasta n-a fost o lozincă, ci realitatea crudă. Bilanţul terorii, după un secol de comunism, e înfiorător: 6 milioane de morţi sub Lenin, 10 milioane de morţi sub Stalin, 18 milioane de persoane trecute prin Gulagul rusesc (nu se stie exact cîte au ieşit cu viată), sute de mii de morţi şi deportaţi în Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia. 2 milioane de oameni trecuţi prin Gulagul românesc! 70 de milioane de morţi în China, 1.7 milioane de morţi în Cambodgia dintr-o populaţie de 8 milioane, 2 milioane de morţi în Coreea de Nord, 1.5 milioane de morţi în Afganistan etc
Cifrele de mai sus sînt mai mici decît în realitate. Ele arată, oricum fără nici un fel de dubii, ce a însemnat comunismul pentru omenire. Nostalgicii ar trebui să facă un efort şi să realizeze enormitatea acestor cifre, seci, la prima vedere.
În România, Gulagul comunist a atins paroxismul la Piteşti. Pentru covîrşitoarea majoritate a românilor Piteşti este oraşul în care se construiesc nişte maşini. Istoria acestui loc e însă mult mai tristă şi puţin ştiută. La penitenciarul din zonă, au avut loc între 1949 şi 1951 acţiuni de reeducare a deţinuţilor prin metode de tortură greu de imaginat şi despre care e şi mai greu de povestit. Alexandr Soljeniţîn a spus despre Piteşti că a fost "cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane". Fenomenul Piteşti, aşa cum a fost el numit de către Virgil Ierunca, a constat într-un proces de tortură prelungită a deţinuţilor politici anticomunişti, pe parcursul a săptămîni sau luni, tortură aplicată de către alţi deţinuţi, trecuţi şi ei, la rîndul lor prin fazele de tortură şi ajunşi, în cele din urmă, torţionari. Scopul acestor metode nemaiîntîlnite a fost multiplu: obţinerea de informaţii suplimentare despre activitatea împotriva regimului (cei torturaţi fiind în mare majoritate studenţi legionari), amputarea morală printr-o adevarată spălare a creierului cît şi anihilarea fizică a victimelor. Dintre cei aproximativ 1500 de studenţi trecuţi prin acest "experiment", au decedat între 40-70, iar alte cîteva sute au rămas cu importante sechele fizice.
În episodul următor voi încerca o sinteză a acţiunilor de la Piteşti, cît şi a urmărilor în plan social şi politic survenite după această teribilă perioadă.
Căutînd să aflu mai multe detalii despre fenomenul Piteşti am dat de un articol al unui martor al Piteştiului, in revista Memoria, nr. 3-4/2003. Nicu Ioniţă, medic de profesie, supravieţuitor al "reeducării" de la Piteşti, transcrie mărturia unui coleg ramas "afară", mărturie care i se pare mai teribilă decît ceea ce îndurase el în închisoare:
"Dragul meu, de tine a fost bine, te-au arestat, te-au închis şi ţinut departe de toate frămîntările ce au urmat şi de care noi, cei rămaşi în libertate, am avut parte. Noi am fost chinuiţi, umiliţi, batjocoriţi şi ocupaţi tot timpul cu şedinţe peste şedinţe, la orice oră din zi şi din noapte, antrenaţi în tot felul de munci ce nu ţineau de profesia noastră şi, totodată, îndemnaţi să ne luăm tot felul de angajamente, şi cîte nu ne-am luat! Eram obligaţi să ne facem autocritica şi să criticăm pe cei din jurul nostu şi, cu cît acestea erau mai denigratoare şi acuzatoare, cu atît erai mai apreciat. Ajunseserăm să nu mai avem încrede în nimeni şi nici chiar în noi înşine. Ne suspectam unii pe alţii, ne turnam unii pe alţii şi eram în stare să ne sfîşiem între noi dacă ni s-ar fi cerut. Am fost obligaţi să ne prosternăm în faţa unor neisprăviţi, inculţi şi răi pe măsura prostiei lor şi, pe deasupra, a trebuit să-i vrednicim cu omagiile noastre. Să le mulţumim pentru îndrumările date şi să-i aplaudăm ori de cîte ori deschideau gura şi spuneau numai prostii. Ce ştii tu cît a trebuit să ne prostituăm şi cît am suferit noi! I-am adulat, i-am sărutat peste tot, i-am lins şi în fund, de toate am făcut pentru că am fost nevoiţi să facem de toate. Mergeam în patru labe behăind lozinci în care nu credeam, dar la capătul drumului era osul pe care toţi îl rîvneam şi, cu cît ne apropiam de el, cu atît era ridicat mai sus, iar noi eram obligaţi să ne adîncim şi mai mult în mocirlă. Da, am făcut de toate, şi cu ce ne-am ales, că doar tot medic sunt şi eu ca şi tine care, vorba ceea, ai fost duşman al regimului, adică şi al meu, şi să ştii că şi eu şi noi toţi am aplaudat atunci cînd te-au ridicat din mijlocul nostru..."
Fenomenul Piteşti e foarte puţin cunoscut sau mediatizat, din nefericire. Cei mai mulţi nu au aflat de iadul de la Piteşti. Sînt, probabil, şi anumite interese de blocare a informaţiilor despre Piteşti, deşi există a bună literatură de specialitate dedicată acestui subiect. Am fost decepţionat să văd ca mult discutatul manual al Istoriei comunismului din România, apărut la editura Polirom, tratează subiectul extrem de superficial. Într-adevăr, tinerii de clasa a XII-a ar putea fi traumatizaţi citind despre realităţile româneşti, după ce ani de-a rîndul li s-a spus că poporul român e cel mai bun şi paşnic din lume!
Cautaţi si pe youtube filme despre Piteşti, sînt foarte multe, dar au puţine vizionări. Media vizionărilor la filmele despre acest subiect abia dacă trece de 5000. Nicolae Ceauşescu sta mult mai bine, cu ratinguri între 300.000-700.000 de vizionări. Toma Caragiu e pe la 35.000-70.000. În schimb Nicoleta Luciu ajunge lejer la 1.300.000 de vizionări... Noapte buna România!
