miercuri, 12 decembrie 2012

Ţara noastră-i ţara noastră, decembrie 2012

"E ţara ta, o iubeşti...
Ca pe mă-ta bă!"

Duminică mi-am petrecut sfîrşitul lumii votînd. Am făcut parte din minoritatea care a încercat să menţină România pe linia de plutire. Nu e nici un merit în a vrea asta, fiecare vrea să-i fie mai bine şi acţionează după cum îl taie capul. A vota e un lucru simplu şi fără prea mare importanţă, la prima vedere. Cum aş putea să influenţez eu cu ceva mersul lucrurilor?! Cum ar putea o picătură de apă sau parfum să schimbe duhoarea unei haznale?! Am votat duminică alături de foşti tovarăşi care se lăudau apoi, la televizor, că de cînd l-au votat pe Groza n-au lipsit niciodată de la vreo alegere şi de băbuţe stafidite, povestind, cu o geană de lumină vie în ochii albicioşi, că ele votează schimbarea, că uite-l pe Victor ce tînăr şi frumos e, că sigur el şi echipa lui or să schimbe România.

Da, or s-o schimbe! Au făcut-o deja, în numai cîteva luni. Ca şi în '46-'47 aplicăm politica paşilor mărunţi, dar deşi: azi un institut, mîine o lege, poimîine 3 ordonanţe şi tot aşa, pînă luăm toată Puterea. În tot acest timp le povestim "proştilor" din vest că de fapt noi iubim libertatea, democraţia, că aceste mici derapaje vor fi cu siguranţă corectate, că direcţia noastră e spre vest, cum de-şi mai pune cineva întrebarea asta stupidă?!, că noi nu vrem decît să corectăm greşelile vechiului regim şi tot aşa. Seara stăm la televiziunile de familie şi reinventăm stalinismul. Lumea nu ştie ce-i aia, pentru că cei buni au murit demult, iar cei noi au creierele îmbibate cu ce le servim noi. Le-am dat din '46 încoace de toate, apartamente la bloc, le-am făcut uzine, le-am făcut şcoli, i-am învăţat să citească, i-am făcut oameni. Pe cei care nu ne-au iubit i-am băgat în mină sau i-am trimis la canal. Şi uite ce lucrări frumoase au realizat şi ei! Şi anii au trecut, au apărut nişte zurbagii în '89, pletoşi, în blugi, nişte haimanale, care nu-nţelegeau oricum nimic din ce făceam noi, şi au zis că vor libertate. Ne-a stat inima-n gît pentru o clipă, e adevărat, dar pe urmă am aranjat în aşa fel încît să creadă că e de bine, că lucrurile s-au schimbat după voia lor. Le-am dat mîncare, căldură şi televizor. Că, în mare măsură, asta vroiau. Că şi bătrînul, dacă le dădea un kil de carne în plus şi două ore de teve mai mult, nu-l mai dădea nimeni jos. Ne-au mai ajutat şi minerii şi uite aşa am început o eră nouă!

Această minunată eră nouă continuă şi va mai continua multă vreme. Cu aceste alegeri securiştii şi-au betonat poziţiile, iar marii infractori au căpătat încă 4 ani de imunitate. Ura dintre români a ajuns la un nivel cum poate doar acum cîteva sute de ani, cînd moldovenii îi tăiau pe munteni, să mai fi existat. Nu, nu glumesc, încercaţi să-i spuneţi unui om simplu că greşeşte profund confundîndu-l pe Băsescu cu un tiran sau aşteptînd în continuare veşnicele pomeni care au nenorocit România. Spuneţi-i că din cauza lipsei lui de cultură politică sau cum vreţi s-o numiţi, am ajuns ruşinea Europei. N-o să vreţi să-i vedeţi reacţia: în cel mai bun caz o să vă luaţi o ditamai înjurătura, curată, neaoşă, meritată, aş zice, pentru ca i-aţi tulburat pentru o clipă seninătatea. Vă amintiţi de gospodinele care urlau din toţi plămînii în '90 "moarte intelectualilor"? Credeţi că au dispărut undeva sau că între timp s-au apucat de citit Pleşu sau Kolakowski? Nici vorbă. De ce după 23 de ani alegem securişti în loc de oameni curaţi şi competenţi, penali în loc de oameni cu bună reputaţie? România e fracturată puternic, mental, economic şi social şi aşa va rămîne, probabil, încă mulţi, mulţi ani.

Harta României e roşie de zeci de ani încoace. Doar în '96 am crezut că se poate pune cu adevărat o alta culoare pe hartă. În 2004, hulitul de azi, Băsescu, un "no name" la nivelul României de atunci, se bătea cu "El însuşi", cu "Regele", în faţa căruia tremurau toţi. Regele e azi la pîrnaie, iar cîştigătorul din 2004 a fost transformat în tiran de oamenii regelui. Revanşa e în desfăşurare. Regele nu uită umilinţa de a sta la răcoare, chiar şi cîteva luni, cu tot confortul pe care-l are. Noi toţi vom plăti cu vîrf şi îndesat îndrăzneala unor judecători adevăraţi. Cum nu vor mai fi de acum înainte! România e din nou roşie, aşa cum trebuia să fie. Cei care au votat pentru asta sînt fericiţi acum şi aşteaptă marile schimbări care nu vor întîrzia să apară. Tiranul trebuie să plece şi va pleca. Şi va plăti cu siguranţă pentru îndrăzneala lui! România va intra într-o comă prelungită, din care nici măcar asistenta Europa n-o s-o mai poată scoate.

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

PS. Ţara noastră-i ţara noastră... e o secvenţă antologică din fabulosul film al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii!