In putine locuri pe unde am fost m-am simtit mai linistit ca la Roma, intr-o calatorie de citeva zile, intimplata acum un an. Imi dorisem calatoria aceasta de multa vreme, dar de fiecare data parca simtisem ca nu sint "copt" pentru intilnirea cu orasul oraselor. Aveam asteptari mari de la acest drum, vroiam sa vad si sa aflu cit mai multe si, in acelasi timp, vroiam sa simt cit mai mult. Exista carti, exista albume, exista Internet. Gasesti aproape totul despre Roma acolo. Dar nu gasesti aerul si atmosfera. Tumultul de oameni coplesiti parca de marea Istorie, vocile si hainele pestrite, caldura naucitoare si umbra binevenita, senzatia de timp oprit... toate astea le gasesti doar acolo. Am batut orasul pe jos, timp de o saptamina, cu inima coplesita de muzica micilor piete, de zimbetul trist al zidurilor crapate de incarcatura anilor, de boltile de marmura si statuile incintatoare, de pitorescul fintinilor arteziene, de metroul colorat in graffiti, de chipurile oamenilor surizind in fata aparatelor de fotografiat sau de racoarea noptilor in preajma zidurilor impunatoare are Colosseumului. Roma nu poate fi descoperita in citeva zile. Probabil ai nevoie de luni de zile sau ani ca sa-i descoperi chipurile mai putin vazute, sensurile si poezia necuprinse in manuale. Cu toate acestea, n-ai cum sa ratezi amestecul inefabil de vechi si nou, acel vechi venind nu de acum citeva sute de ani ci de mii de ani, acel vechi in fata caruia tu nu insemni nimic, acel vechi care pune in dificultate aproape orice realizare a prezentului. O lume de piatra aspra si marmura rece... doar in aparenta, de fapt un vulcan de caldura si trairi unice.
(nota: mai multe imagini de la Roma sint aici)
