Roma (#1)

In putine locuri pe unde am fost m-am simtit mai linistit ca la Roma, intr-o calatorie de citeva zile, intimplata acum un an. Imi dorisem calatoria aceasta de multa vreme, dar de fiecare data parca simtisem ca nu sint "copt" pentru intilnirea cu orasul oraselor. Aveam asteptari mari de la acest drum, vroiam sa vad si sa aflu cit mai multe si, in acelasi timp, vroiam sa simt cit mai mult. Exista carti, exista albume, exista Internet. Gasesti aproape totul despre Roma acolo. Dar nu gasesti aerul si atmosfera. Tumultul de oameni coplesiti parca de marea Istorie, vocile si hainele pestrite, caldura naucitoare si umbra binevenita, senzatia de timp oprit... toate astea le gasesti doar acolo. Am batut orasul pe jos, timp de o saptamina, cu inima coplesita de muzica micilor piete, de zimbetul trist al zidurilor crapate de incarcatura anilor, de boltile de marmura si statuile incintatoare, de pitorescul fintinilor arteziene, de metroul colorat in graffiti, de chipurile oamenilor surizind in fata aparatelor de fotografiat sau de racoarea noptilor in preajma zidurilor impunatoare are Colosseumului. Roma nu poate fi descoperita in citeva zile. Probabil ai nevoie de luni de zile sau ani ca sa-i descoperi chipurile mai putin vazute, sensurile si poezia necuprinse in manuale. Cu toate acestea, n-ai cum sa ratezi amestecul inefabil de vechi si nou, acel vechi venind nu de acum citeva sute de ani ci de mii de ani, acel vechi in fata caruia tu nu insemni nimic, acel vechi care pune in dificultate aproape orice realizare a prezentului. O lume de piatra aspra si marmura rece... doar in aparenta, de fapt un vulcan de caldura si trairi unice.

(nota: mai multe imagini de la Roma sint aici)

Joi

Vacanta, mare, prieteni, plaja, valuri, vin bun, faleza, nisip, carti, taclale... 75 de ani!
Oare noi vom putea?

Cum arata Romania ? (#2)

Continui seria inceputa acum citeva zile despre peisajele urbane sau rurale ale Romaniei. Acum citiva ani am fotografiat intens un cartier marginas din Brasov, Uzina 2, un loc in care tristetea si saracia erau prezente la tot pasul. Multe nu s-au schimbat nici astazi acolo, poate doar pubelele de gunoi sint ceva mai dosite si mai goale, in rest, acelasi peisaj dezolant, cu blocuri urite si oameni ingindurati. Un bun prieten mi-a sugerat la acea vreme sa ma opresc din a mai fotografia astfel de locuri. Ii aratasem imaginile si, omul vesel care era el, a cazut dintr-o data intr-o mare tristete. Am continuat apoi cu zonele mai "bune", care nu proveneau din ultimii 50 de ani ci de dinainte de comunism.

Sint multe cladiri minunate in jurul nostru, care poarta povesti despre ce a fost acum un secol pe strada noastra. Dar, de cele mai multe ori, nimeni nu mai vrea sa auda povesti despre oameni politicosi si frumos imbracati, despre trasuri si birturi cu taraf de lautari, despre amoruri sau dueluri din pasiuni nebune. Ne plac acum alte povesti... Casa bunicii e demult o amintire, conacul din parc a disparut, la fel si crisma de peste drum. In locul lor au aparut mindrele si viu coloratele vile ale prosperitatii romanesti!

O noapte furtunoasa sau budigaii roz ai Maiei Morgenstern

Aseara am asistat la un spectacol de teatru care si-a atras spectatorii printr-o dubla reclama: prima, o piese scrisa de Ioan Luca Caragiale, apoi, numele mari din distributie: Maia Morgenstern, George Ivascu, Ioan Gyuri Pascu etc. Caragiale a fost doar pretextul pentru o punere in scena grotesca, in care au excelat scenele cu tenta sexuala, injuraturile, atitudinile urbano-cartieresti, zgomotul si, in general, tot ceea ce merge acum pe piata reclamei/de consum din Romania. Pina si sinistra reclama la termopanele qfort a fost strecurata de regizor, in speranta cistigarii citorva decibeli in plus la aplauze. Aplauze, care, de altfel, mi-au zguduit urechile bine de tot. Lumea a fost extrem de incintata de valul de glume si gesturi obscene care a curs in permanenta. Oameni deprinsi de demult cu Vacanta Mare, concetatenii mei au ris cu pofta si au aplaudat frenetic ori de cite ori Maia dadea din fund sau raminea numai in chiloti, cind Gyuri a facut un recital de hip-hop a la Divertis sau cind George Ivascu se asfixia intre picioarele eroinei principale. Tumultul de vulgaritate, ieftinaciunea regizorala, refuzul clasicului sint greu de descris. Trebuie vazute doar daca vreti sa aflati unde ne situam din punct de vedere cultural in acest moment. Altfel, stati mai bine acasa si cititi piesa, in original.

Cum arata Romania ? (#1)

Ieri am deschis o "rana" mai veche, aceea legata de mostenirile arhitecturale. E un subiect vast, prezent peste tot in jurul nostru, care ne-a marcat si ne va marca viata inca multa vreme de acum inainte. Ii voi dedica, asadar, acestui subiect, citeva episoade. O sa incep, dupa cum se vede, cu capitolul despre arhitectura urbana de dinainte de 1989.

Astfel de fotografii se pot face in orice oras din Romania, cred. Blocurile gri sint un simbol al anilor mizeri in care a trait aproape trei sferturi din populatia actuala a Romaniei. Oamenii se nasteau in blocuri gri, traiau in ele si mureau in aceeasi nota de gri. Tot ceea ce provenea de dinainte, din interbelic, ori mult mai vechi, trebuia fie ascuns privirilor, fie distrus complet.

Cine traverseaza Bucurestiul simte fiori de groaza la vederea miilor de blocuri care imbraca din toate partile firavele zone de interes arhitectural ramase in picioare. Si totul se repeta, fara mari diferente, in toate orasele si chiar si satele din tara.

E campanie electorala. Sintem prostiti cu cele mai spectaculoase oferte, de la sute de km de autostrada pe an si Internet moca, pina la binecunoscutii mici cu bere, pentru cei mai putin pretentiosi. Nimeni nu ne promite, insa, ca vom scapa de gri. Primariile nu pot cumpara vopsea pentru fatade pentru ca bugetele nu le permit decit borduri proaspete si biscuiti pentru pavaj din ciment (tot gri, din pacate). Asociatiile de locatari nu pot face fata costurilor, sponsori nu prea sint, subventii nici atit, asa ca viitorul cartierelor romanesti nu e foarte colorat.

Ah, de curind am vazut un bloc crem, intr-o mare de blocuri gri. Bine... aceleasi balcoane inchise cu geamuri crapate, chituite pe fier cornier vopsit in verde sau maro, dar, na, o schimbare. Oare chiar se poate?!

Prima zapada

Ieri a nins ca intr-un film sovietic ;-)
prilej cu care am tras primele cadre din iarna asta. A fost o ninsoare deasa, cu fulgi numa buni de dat la "export", apoi, noaptea, cu cer aproape senin si ger puternic.
Drept pentru care am scos trepiedul afara si am fotografiat merii din livada. Umbrele si petele de alb, pe fundal negru-albastru, au creat o atmosfera ireala. Orasul era si el scaldat intr-o lumina albastra.

Poate o sa va mirati ca postez o fotografie cu un cos de fum comunist si o biserica veche. De fapt, cele doua imagini, desi antagonice prin subiect, formeaza cadrul reprezentativ pentru Romania de mai ieri si chiar de azi. Peisajul romanesc a fost profund alterat de asemenea cosuri de fum sau alte constructii care au pus in valoare comunismul industrial. Oriunde mergi in tara e cam acelasi peisaj. Care e foarte greu de schimbat. Bisericile, pe de alta parte, au disparut din peisaj, incetul cu incetul. Chiar si cele foarte inalte au fost mascate de blocuri inalte, in marile cartiere din marile orase. Unele au cazut la datorie, altele abia mai respira, necesitind bani multi pentru intretinere sau lucrari capitale.

CETul brasovean domina orizontul nordic al orasului. E amplasat intr-o zona mizera, cu blocuri prapadite de garsoniere, invadate de mici antene parabolice si balcoane pline cu rufe la uscat. La doi pasi e centura orasului, sufocata de sutele de tiruri. E una din intrarile in oras. Cam toate sint la fel...

Dar n-are rost sa fiu suparat, mai ales ca e duminica, e dimineata, soare mult, desi cu dinti mari, zapada excelenta si multe subiecte de fotografiat! Pe miine...

Joi.
Am ales doua fotografii romantice pentru astazi. In ultima vreme (luni, poate ani?!) am observat o tendinta puternica de promovare a imaginilor dure, coplesitoare prin violenta, durere, stare de rau: razboi, foamete, oameni mutilati, oameni bolnavi sau pe drumuri. Imaginile de acest gen socheaza imediat, au o anumita reteta a succesului, gustata in cele mai multe cazuri de un public avid de spectacol, violenta, duritate. Nu le neg forta de expresie nicidecum, admir intru totul curajul oamenilor implicati in capturarea acestor fotografii, doar ca uneori cred ca se abuzeaza de ele. Magnum si Reuters, cele mai mari agentii specializate in fotografie, publica aproape exclusiv astfel de imagini. Da, iti arata realitatea asa cum e! Nu, mai exista si altceva pe lumea asta, iar oamenii pot fi sensibilizati si altfel.

In 1993, un fotograf de razboi, Kevin Carter, a fotografiat in Sudan un copil muribund, in preajma caruia astepta "cuminte" un vultur plesuv, gata sa-l devoreze. Carter a apasat pe "tragaci" in loc sa salveze copilul. Fotografia a facut vilva in intreaga lume. Carter a primit premiul Pulitzer in 1994, pentru aceasta fotografie. Dar amintirile din Sudan au fost prea puternice si el s-a sinucis, in acelasi an. O poveste la fel de dura, ca si imaginea cistigatoare...

Asa ca ziua de joi va fi dedicata imaginilor "siropoase".

Deschidere

Salut tuturor!
M-am hotarit sa incep sa scriu cite ceva despre fotografie si sa postez citeva dintre fotografiile mele.

Desi fotografiez de multi ani, nu am nicidecum pretentia ca sint un fotograf. Sint doar un om pasionat de fotografie, autodidact, dornic sa faca si sa vada fotografie si care incearca, in putinul timp liber pe care-l are, sa produca imagini care sa nu fie banale.
(citeva dintre fotografiile mele se gasesc la picasaweb).

Lucrul acesta (adica evitarea banalului) nu e simplu deloc, tinind cont de avalansa de imagini care domina societatea actuala. Fotografia e o joaca periculoasa, pentru ca iti permite acum, cu minim de efort, sa crezi ca poti totul. De fapt, cred eu, a putea si a face, in fotografie, sint deziderate greu de atins. Subiectul e pe cit de incitant pe atit de controversat si merita discutat pe indelete. Va fi, cu siguranta, dezbatut cit de curind...
Cam atit pentru 'deschidere', pentru ca nu sint acasa ci la birou...

Fotografiile de astazi sint facute acum citiva ani pe un deal de linga Brasov. Pe atunci foloseam Ilford XP2.
Era vara, soare, miros de iarba, lene... Capra din imagine ramasese in urma micii turme din care facea parte si parea ca si ea, ca si mine, se bucura de caldura dupa amiezii si moliciunea ierbii. Baiatul care avea grija de capre s-a intors dupa ceva vreme s-o duca inspre turma. A mai venit si o masina apoi, care a tulburat putin linistea locului...